11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInternațional„Rusia lui Vladimir Putin“, pe agenda G7

„Rusia lui Vladimir Putin“, pe agenda G7

Pe ordinea de zi a summit-ului de două zile se află și tratatul nuclear cu Iranul, conflictul din Ucraina, securitatea cibernetică, „cazul Skripal” și efectele acestuia, precum și „ingerinţele externe în treburile interne”, ce se referă la rolul Rusiei în alegerile prezidențiale din Statele Unite ori din alte ţări din Europa. 

Siria se va afla, de asemenea, în centrul discuţiilor, având ca fundal relaţia cu Rusia, după loviturile desfăşurate de Washington, Londra şi Paris împotriva regimului sirian ca răspuns la  atacul chimic din Douma, în apropiere de Damasc, care a provocat uciderea a 70 de civili.

Experții susțin că atacul aliaților a fost un avertisment clar și ultim dat președintelui Bashar al-Assad și aliaților săi că lumea democrată nu mai lasă astfel de atrocități fără răspuns.

Însă, capacitățile chimice ale regimului Assad nu au fost grav afectate. Occidentalii încearcă să îşi coordoneze avertismentele la adresa Kremlinului pentru sprijinul acordat lui Bashar Al-Assad şi încearcă să impună relansarea reală a unui proces diplomatic, care să nu sprijine regimul criminal.

În privința „cazului Skripal”, Ambasada Rusiei la Londra a adresat o notă de protest Ministerului britanic de Externe și Biroului Commonwealth față de „atragerea G7 într-o campanie anti-Rusia”. 

 

Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă