14.8 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSocialFirea anunță că spitalul modular din Pipera intră în funcțiune de vineri

Firea anunță că spitalul modular din Pipera intră în funcțiune de vineri

„Am găsit cadre medicale care să îi trateze pe pacienţii cu coronavirus şi de vineri deschidem spitalul modular COVID din Pipera, care va funcţiona ca secţie externă a Spitalului Victor Babeş. Avem 400 de locuri pentru pacienţi şi o zonă foarte generoasă pentru cadrele medicale”, a declarat primarul general, într-o intervenție la postul de televiziune România TV.

Ea a menţionat că Primăria Capitalei a făcut demersurile necesare pentru asigurarea personalului medical, deşi a solicitat şi sprijinul Ministerului Sănătăţii în acest sens. „Am respectat tot ceea ni s-a solicitat, ca dotări. Spitalul modular din Pipera are standarde civilizate şi îi poate primi pe pacienţii cu forme uşoare care se internează iniţial la spitalul Victor Babeş. Sunt condiţii de tratament şi de cazare foarte bune. Sunt saloane cu maximum două paturi, baie proprie, toalete, boiler, televizoare, wi-fi; contract cu o firmă de catering – deci o alimentaţie corespunzătoare. Dar vreau să vă spun un lucru – şi este realmente strigător la cer. Noi am comunicat Ministerului Sănătăţii că facem toate aceste eforturi, deşi bugetul nostru a fost masacrat realmente – şi este posibil să avem în curând conturile pur şi simplu blocate de către omul de afaceri Costică Costanda, pentru decizii de acum 16-17 ani – dar măcar să facă minimul de gest să ne sprijine cu cadre medicale. Nici până în ziua de azi…”, a spus Gabriela Firea.

 

Cele mai citite

Ursula von der Leyen ar putea interzice TikTok dacă ar obține un nou mandat în fruntea Comisiei Europene

Candidatul Partidului Popular European (PPE) la preşedinţia Comisiei Europene şi actualul preşedinte al acestei instituţii, Ursula von der Leyen, a declarat luni că nu...

Continuă pasa neagră a Rapidului! Giuleștenii, învinși pe teren propriu de Universitatea Craiova

Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 2-1 în fața Rapidului, în Giulești, grație golului macat la ultima fază de Alexandru Crețu. Universitatea a deschis...

Înțelegerea Declarației 700

Declarația 700 este un instrument esențial în cadrul sistemului de administrare fiscală din România, utilizat atât de antreprenori cât și de alte entități de...
Ultima oră
Pe aceeași temă