Summitul G-8 din Japonia de la inceputul lunii iulie a demonstrat cat se poate de dureros starea deplorabila in care se afla cooperarea globala. Lumea se afla intr-o criza tot mai profunda. Preturile alimentelor au explodat, cele ale petrolului ating recorduri istorice. Marile economii intra in recesiune. Negocierile din domeniul combaterii efectelor schimbarii climei se invart in cerc. Asistenta pentru tarile sarace stagneaza, in pofida vechilor promisiuni de crestere a fondurilor. si totusi, desi e clar ca norii se aduna amenintator, e dificil sa identifici macar o singura realizare semnificativa a liderilor lumii.
Lumea are nevoie de solutii globale pentru problemele globale, dar este evident ca liderii G-8 nu le pot furniza. Pentru ca, practic, toti liderii politici sunt extrem de nepopulari in tarile lor de provenienta, putini dintre ei pot oferi un leadership de calitate globala. Luati individual, ei sunt slabi, impreuna, atunci cand arata lumii incapacitatea lor de a mobiliza cu adevarat ceva, sunt inca si mai slabi.
Exista patru probleme profunde. Prima dintre ele este incoerenta conducerii americane. Chiar daca am depasit de mult momentul in care SUA erau capabile sa rezolve singure probleme globale, Washingtonul nici macar nu incearca sa caute solutii globale impreuna cu alti parteneri. Vointa de cooperare globala a fost slab articulata inca din perioada Administratiei Clinton, dar in perioada Administratiei Bush ea a disparut complet.
A doua problema este lipsa finantarii globale. Criza foametei poate fi depasita in tarile sarace daca ele vor fi ajutate sa produca mai multa hrana. Criza energiei si a climei de la nivel global poate fi depasita daca se fac investitii comune in dezvoltarea unor noi tehnologii din domeniul energiei. Boli precum malaria pot fi combatute doar prin investitii coordonate global in controlul epidemiilor. Siguranta si puritatea oceanelor, padurilor tropicale si aerului pot fi pastrate prin investitii comune in protectia mediului.
Solutiile globale nu sunt scumpe, dar nici gratuite. Solutiile pentru foamete, productia de hrana si dezvoltarea de noi tehnologii curate pentru productia de energie vor necesita investitii anuale estimate la 350 de miliarde de dolari, ceea ce reprezinta 1% din PIB-ul cumulat al lumii bogate. Ne aflam, evident, in fata unei sume pe care ne-o putem permite si care este mica in comparatie cu cheltuielile militare, dar care este in acelasi timp cu mult peste maruntisul pus efectiv pe masa de G-8 pentru rezolvarea acestor prioritati. Prim-ministrul britanic, Gordon Brown, a facut un efort laudabil de a convinge restul Europei sa onoreze promisiunile si asa modeste de asistenta facute in 2005 – a fost o batalie dificila, una pe care nu a reusit inca sa o castige.
A treia problema este lipsa de comunicare dintre politicieni si comunitatea stiintifica globala. Oamenii de stiinta si inginerii au dezvoltat multe solutii competente de infruntare a provocarilor actuale, indiferent ca vorbim de productia de hrana, controlul epidemiilor sau protectia mediului. O data cu noile evolutii din domeniul tehnologiei informatiei si comunicatiilor, aceste metode au fost imbunatatite – solutiile globale sunt astazi mai lesne de identificat si de pus in practica decat oricand.
A patra problema este ca G-8 ignora tocmai institutiile care ofera speranta cea mai palpabila de implementare a solutiilor globale – in special Natiunile Unite si Banca Mondiala. Aceste institutii sunt deseori private de sprijin politic si subfinantate, iar apoi, atunci cand problemele globale nu se rezolva, G-8 arata cu degetul spre ele. Ele ar trebui dotate cu autoritate si responsabilitati clare si abia apoi trase la raspundere pentru performanta lor.
Poate ca presedintele Bush este prea putin constient ca recordul sau istoric de 70% popularitate negativa in randurile electoratului american tine de faptul ca guvernul sau a intors spatele comunitatii internationale, devenind captiv razboiului si crizei economice. Este de presupus ca ceilalti lideri G-8 isi dau seama ca propria lor lipsa de popularitate pe plan intern are mult de-a face cu preturile ridicate la alimente si energie, cu un climat global din ce in ce mai instabil si cu o economie globala tot mai lovita de crize. Nici unul dintre ei nu ar putea rezolva singur vreuna dintre aceste probleme.
Incepand cu ianuarie 2009, cand SUA vor avea un nou presedinte, politicienii ar trebui sa profite de cea mai buna sansa ce li se ofera pentru propria supravietuire politica si, evident, pentru bunastarea tarilor lor – anume revigorarea cooperarii globale. Ei ar trebui sa convina sa atinga impreuna obiectivele globale, inclusiv combaterea saraciei, a foametei si epidemiilor (obiectivele de dezvoltare ale mileniului formulate de ONU), dar si a efectelor schimbarii climei si distrugerii mediului.
Pentru a-si atinge obiectivele, G-8 ar trebui sa stabileasca termene clare de actiune si sa ajunga la acorduri transparente pentru finantarea acestor actiuni. Cea mai inteligenta mutare ar fi ca fiecare tara sa taxeze propriile emisii de CO2 in vederea reducerii efectelor schimbarii climei, pentru a aloca apoi o suma fixa din aceste venituri rezolvarii problemelor globale. Odata asigurate fondurile, G-8 ar face pasul de la promisiuni desarte la politici reale.
Bazandu-se pe fonduri adecvate, liderii politici ai lumii ar trebui sa-si intoarca fata catre comunitatea internationala a expertilor si organizatiilor internationale pentru a obtine sprijin intr-un efort realmente global. in loc sa perceapa ONU si agentiile sale ca pe o concurenta sau chiar amenintare la adresa suveranitatii nationale, liderii lumii ar trebui sa admita ca a coopera cu agentiile ONU este, de fapt, singurul mod in care se pot rezolva problemele globale si, ca atare, reprezinta cheia propriei lor supravietuiri politice.
Acesti pasi elementari – stabilirea unor obiective globale, mobilizarea fondurilor financiare necesare atingerii lor si identificarea informatiilor si organizatiilor de care este nevoie pentru a implementa solutiile – nu inseamna altceva decat o logica fundamentala de management. Unii ar putea argumenta ca o asemenea abordare este imposibila la nivel global, pentru ca politicile nu pot fi decat locale. Astazi insa toti politicienii depind de solutii globale pentru a putea supravietui politic. Tocmai de aceea, solutiile care par acum foarte indepartate ar putea ajunge in viitor locuri comune.
Timpul preseaza, pentru ca problemele globale se amplifica rapid. Lumea trece prin cea mai severa criza economica din ultimele decenii. E timpul sa le spunem liderilor G-8: "Bagati-va mintile in cap sau nici macar nu va mai deranjati sa va intalniti la anul". E penibil sa vezi cum un grup de adulti se reuneste doar pentru sedinte foto golite de orice continut.
