11.5 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăPoliticăCezar Preda, implicat în scandalul „Caviargate“

Cezar Preda, implicat în scandalul „Caviargate“

Comisia de anchetă privind acuzaţiile de corupţie care îi vizează pe actuali sau foşti membri ai Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) a stabilit că există „o puternică suspiciune“ faţă de mai mulţi dintre ei, potrivit unui comunicat al instituției.

Printre cei vizați de unele bănuieli se numără și Cezar Preda (PNL), fost membru al Comisiei de monitorizare a APCE. „Organismul de Anchetă nu a găsit dovezi directe că ar fi solicitat sau că ar fi fost subiectul unei influenţe nepotrivite în calitate de co-raportor în Azerbaidjan, membru în Comitetul de Monitorizare“, se afirmă în document. Însă, oficialul român pare să fi profitat de statutul său de co-raportor. „Potrivit declaraţiilor martorilor, a arătat un interes personal cu privire la ţară, invitându-şi chiar membrii familiei să-l însoţească în misiune; costurile şederii sale au fost acoperite într-o manieră neobişnuită; nu a fost activ în misiunea sa şi nu a participat la mai multe evenimente oficiale, deşi în acelaşi timp se deplasa prin ţară, în afara aranjamentelor oficiale de protocol ale APCE“, afirmă sursa citată. În document este citată Dragana Filipovic, fosta șefă a biroului Consiliului Europei din Baku, care a declarat în fața comisiei că ambasadorii unor țări din Baku i-au spus că Preda ar avea afaceri legate de petrol în Azerbaidjan. Documentul citează și mărturia co-raportorului Stefan Schennach (Austria), care afirmă că, uneori,  Preda ar fi încercat să îl determine să „înmoaie“ tonul rapoartelor oficiale. Potrivit raportului, Scehnnach și Preda ar fi avut, pe 15 iunie 2016, o întâlnire cu președintele Aliyev, în absența altor oficiali ai APCE. Cu altă ocazie, Preda ar fi venit în Azerbaidjan doar pentru o cursă de Formula 1. Cazarea a fost achitată cash de către un necunoscut. Ulterior, s-ar fi spus că suma a fost achitată de Ambasada României. Potrivit raportului, Preda nu s-ar fi comportat responsabil în calitate de co-raportor, încălcând mai multe articole ale Codului de conduită etică.

 

Ce răspunde parlamentarul român

 

„Eu sunt acuzat pentru abateri de la Codul de conduită etică. Modul în care este judecat un raportor este în baza raportului pe care îl prezintă. Am prezentat cel mai critic raport la adresa Azerbaidjanului. Aceste alegații nu sunt de corupție. Să spui că Cezar Preda are afaceri cu petrol în Azerbaidjan, vă dați seama ce prostie? Familia mea a fost în Azerbaidjan în timpul Jocurilor Europene, au fost foarte mulți români acolo. Eu atunci nici nu eram raportor pe Azerbaidjan. Soția și fata mea au fost acolo, au stat trei zile, s-au întors, foarte bine. Ce nu e normal în asta?”, a reacționat Cezar Preda.

Ancheta a pornit după declanșarea scandalului botezat „Caviargate“ – 11 ziare europene au studiat 16.000 de tranzacţii bancare, concluzionând că regimul lui Ilham Aliev din Azerbaidjan a cheltuit 2,5 miliarde euro între 2012 şi 2014 pentru a obţine susţinerea unor reprezentanţi ai statelor membre ale Consiliului Europei. Mai mulţi actuali şi foşti membri ai APCE sunt bănuiţi că au fost ”cumpăraţi” de autorităţile azere în schimbul votului lor, în ianuarie 2013, împotriva unui raport care denunţa situaţia deţinuţilor politici din această fostă republică sovietică. 

Unora dintre aleşi li s-ar fi oferit caviar, covoare sau nopţi la hoteluri de lux din Baku. Printre aceștia figurează Eduard Lintner, un fost parlamentar german din CSU, care ar fi primit 800.000 de euro prin intermediul unor societăți-paravan. O actuală deputată a CDU, fostă membră a APCE, Karin Strenz, este acuzată că ar fi fost plătită de către societatea lui Lintner, calificat drept „lobbyistul-
cheie“ al Azerbaidjanului. Raportul evocă mai multe „elemente“ care dovedesc că Pedro Agramunt, fost președinte al APCE, ar fi jucat un rol „determinant“ în adoptarea de către APCE a unor decizii „favorabile Azerbaidjanului“.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Ce poți face în cea mai lungă vacanță școlară?

În perioada de dinaintea celei mai lungi vacanțe școlare din ultimele Sărbători de Paști, părinții au luat cu asalt agențiile de turism pentru a-i...

Sfânta Lumină va fi adusă, sâmbătă seara, de la Ierusalim

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, sâmbătă seara, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va...

Legea „păcănelelor” care interzice sălile de jocuri de noroc în localităţile mici, a intrat în vigoare

Legea „păcănelelor” care interzice sălile de jocuri de noroc în localităţile mici, a intrat în vigoare de astăzi. Legea, care modifică o ordonanţă de...
Ultima oră
Pe aceeași temă