1 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăSpecialRaportul CE: Parlamentul, inamicul numarul unu in lupta anticoruptie

Raportul CE: Parlamentul, inamicul numarul unu in lupta anticoruptie

» Negocierile si discutiile interne dinaintea finalizarii Raportului pe Justitie au dus la moderarea tonului initial, care era mult mai dur la adresa Romaniei, dar mai ales a Bulgariei.

» Avertismentele expertilor care au intocmit raportul au fost eliminate astfel incat aderarea Romaniei la spatiul Schengen si grupul Euro nu este deocamdata periclitata.

» Comisia Europeana (CE) apreciaza ca "fundatia" justitiei romanesti este fragila. Anchetele de coruptie sunt puternic politizate de Parlament, care incearca sa le blocheze.

Comisia Europeana a facut publice, la Bruxelles, rapoartele anuale despre progresele Romaniei si Bulgariei in domeniul justitiei. Concluziile rapoartelor erau in mare cunoscute de mai multe zile, iar "Romania libera" le-a prezentat inca de saptamana trecuta. In cazul Romaniei, CE constata anumite progrese in functionarea justitiei: marile agentii de combatere a coruptiei, precum Agentia Nationala de Integritate (ANI) si Directia Nationala Anticoruptie (DNA), sunt apreciate ca avand o activitate promitatoare, dar se subliniaza in continuare absenta rezultatelor in combaterea coruptiei la nivel inalt. "Combaterea coruptiei trebuie depolitizata", afirma raportul. CE subliniaza insa ca "fundatia" sistemului judiciar este in continuare "fragila": Parchetul General se afla intr-o criza de personal, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) nu isi asuma responsabilitati in lupta anticoruptie si functioneaza netransparent, iar ANI, abia pusa pe picioare, mai are pana sa se laude cu rezultate. Cea mai grava acuza adusa Romaniei este ca Parlamentul a impiedicat reforma justitiei si a blocat dosarele si anchetele de coruptie ale DNA. Acesta este si motivul pentru care populatia are o incredere dezastruoasa in sistemul judiciar, observa CE.

Un alt repros adus parlamentarilor se refera la modificarile Codului de Procedura Penala, modificari care ii avantajeaza pe infractori si care, potrivit CE, ar trebui eliminate.
In Bulgaria europenii estimeaza ca situatia este mult mai grava, de aceea au penalizat-o cum nu s-a mai intamplat cu nici o tara membra a UE pana acum. Comisia a anuntat ca retrage licenta a doua agentii guvernamentale care au gestionat nesatisfacator fondurile de preaderare primite de la UE si, de asemenea, guvernului de la Sofia i s-a cerut sa restituie o parte din aceste fonduri, distribuite in mai multe programe. In total, Bulgariei i se suspenda ajutoare de aproape 500 milioane euro, iar Sofia e avertizata ca ar putea fi suspendate si platile viitoare, asa-numitele fonduri structurale si de coeziune, adica aproape 6 miliarde euro. Cel putin la fel de interesante precum concluziile au fost negocierile si discutiile interne din cadrul Comisiei, ce au dus la moderarea tonului initial al acestor documente, care era mult mai dur. Sumele a caror restituire era ceruta Bulgariei erau mai ridicate, iar ambele tari erau amenintate ca, daca nu arata progrese mai mari in justitie, aderarea lor la spatiul Schengen si la zona Euro ar putea fi intarziata. Din partea Romaniei, la negocieri cu CE a fost prezent si ministrul de Externe, Lazar Comanescu.

Ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, s-a aratat multumit de constatarile CE si a apreciat ca raportul este obiectiv, echilibrat si realist. "Cunoastem faptul ca o serie de probleme care tin de deplina functionare a justitiei si de combaterea coruptiei raman inca nerezolvate pe deplin", a recunoscut Predoiu. Procurorul general Laura Kovesi s-a bucurat de faptul ca europenii au observat cum Parlamentul Romaniei a blocat solutionarea unor dosare de inalta coruptie si a incercat "sa toceasca armele justitiei", prin introducerea unor prevederi in Codul de Procedura Penala. Premierul Calin Popescu Tariceanu nu s-a ferit sa ameninte, recunoscand criticile aduse de raportul CE: "Fac apel la toate partidele pentru a adopta un discurs constructiv si echilibrat pe aceasta tema, pentru a putea continua progresele din justitie. Cel mai mare adversar al justitiei este politicianul care adopta un discurs electoral si conflictual".

Vicepresedintele PD-L Valeriu Stoica a dat vina pentru acest raport, mai degraba nefavorabil, pe majoritatea "netransparenta" din Parlament, formata de PSD si PNL, care "a blocat reforma justitiei". Ludovic Orban, vicepresedinte PNL, a recunoscut vina Parlamentului: "Au fost percepute extrem de prost tergiversarile privind inceperea urmaririi penale a ministrilor parlamentari". Cel mai tare a tipat PSD, acesta fiind partidul cu cei mai multi demnitari suspectati de coruptie. Presedintele Mircea Geoana a decretat ca raportul confirma clar esecul luptei anticoruptie inregistrat de "regimul Basescu-Tariceanu": "Singurul lucru bun este ca in acel banc cu capra vecinului: vecinii nostri, bulgarii, au primit un raport prost, dar le-au luat si banii". Delegatia PSD din Parlamentul European a criticat raportul si a cerut CE sa renunte la monitorizarea justitiei din Romania, unde ar exista "o mare coruptie fara acte de mare coruptie". Europarlamentarii PSD considera ca anticoruptia romaneasca este politizata de Guvern, nu de Parlament, si se rezuma la "hartuiala" unor fosti demnitari "acuzati de fapte minore".

Cele mai citite

Jose Mourinho a decis să renunțe la transferul lui Ansu Fati

Ansu Fati, tânărul atacant al Barcelonei, continuă să se confrunte cu dificultăți cauzate de accidentări și de forma sa sportivă, ceea ce adâncește incertitudinea...

Cel mai mare operator nuclear din lume, pregătit să revoluționeze piața energetică românească

EDF Trading intră pe piața de energie din România, înainte de liberalizarea din 2025 Divizia de trading a gigantului francez de stat Électricité de France,...

Kickboxing pentru copii: beneficii, riscuri și alte sfaturi utile 

Kickboxul este un sport de contact care îmbină tehnici din box și karate. A luat naștere în anii ’60, în Japonia și Statele...
Ultima oră
Pe aceeași temă