– Autoritatile au esuat in tentativele lor de privatiza combinatul.
Datoriile SC "Bicapa" SA Tarnaveni au depasit valoarea de 300 de miliarde de lei vechi si continua sa se acumuleze odata cu trecerea timpului. DGFP Mures, principalul creditor al companiei, nu a reusit, in ciuda numeroaselor tentative, sa privatizeze combinatul. Asta pentru ca, desi autoritatile au vorbit de diversi investitori interesati sa exploateze inclusiv cromul din batalurile de la Tarnaveni, la momentul licitatiilor, nimeni nu s-a aratat cu adevarat interesat. "Noi am incercat multa vreme vinderea in bloc a acestui colos si totusi nu am reusit", a declarat, ieri, directorul executiv interimar al DGFP Mures Marta Ruja, care subliniaza ca, in urma acestor esecuri, DGFP Mures a cerut si a obtinut in instanta deschiderea procedurii de insolventa.
Decizia initiala a instantelor de judecata a fost atacata insa cu recurs de cei de la "Bicapa", care neaga ca societatea s-ar afla in incapacitate de plata si care vorbesc din nou de existenta unui investitor gata sa vina la Tarnaveni sa exploateze deseurilor de crom din bataluri si fierul vechi din perimetrul combinatului. In acest context, cei de la "Bicapa" au solicitat si obtinut tot in instanta suspendarea primei decizii pana la solutionarea recursului. In aceste conditii, spun cei de la DGFP Mures, deschiderea procedurii de insolventa este suspendata, astfel ca datoriile dublate de dobanzi si penalitati de intarziere continua sa se acumuleze la "Bicapa", iar executarea silita a combinatului este aproape imposibila. "Practic, am putea sa o executam silit fiind suspendata procedura de insolventa, insa aproape sigur vor contesta si formele de executare silita", spun reprezentantii DGFP Mures, care acuza conducerea "Bicapa" de faptul ca tergiverseaza transarea definitiva a situatiei acestui combinat.