15.3 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSocialDNA: Un primar și doi polițiști, condamnați pentru corupție

DNA: Un primar și doi polițiști, condamnați pentru corupție

“În cursul lunii martie 2018, în dosare de corupţie instrumentate de DNA au fost condamnaţi 47 inculpaţi prin 19 hotărâri judecătoreşti definitive. Între persoanele condamnate definitiv figurează: două persoane conducere companie de stat, un şef finanţe publice locale (oraş), un notar, un primar comună, doi ofiţeri poliţie, doi angajaţi tribunal, două cadre didactice”, se precizează într-un comunicat transmis AGERPRES.

Conform aceleiaşi surse, pedepsele dispuse de judecători faţă de cei 47 de inculpaţi sunt cuprinse între 5 ani şi 6 luni de închisoare şi un an şi 6 luni cu amânare.

“Având în vedere că, în multe cazuri, între pronunţarea deciziilor, motivarea acestora şi transmiterea acestor decizii de către instanţele de judecată, în format electronic, se înregistrează o anumită diferenţă de timp, DNA a decis publicarea unor informări cu privire la soluţiile de condamnare definitive, la momentul pronunţării acestora, sub formă de comunicate de presă. În acest fel, DNA răspunde cerinţei de informare a opiniei publice asupra întregului proces penal în cazuri de mare corupţie, inclusiv asupra finalităţii dosarelor trimise spre judecare”, se mai menţionează în comunicat.

Cele mai citite

Portul american artificial și temporar din Gaza e gata pentru a livra asistența umanitară

Construcţia portului american artificial şi temporar din Fâşia Gaza, menit să faciliteze livrarea asistenţei umanitare, este finalizată, dar podul nu poate fi instalat din...

Klaus Iohannis vrea un angajament mult mai ferm pentru Flancul Estic al NATO

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că este nevoie de un angajament mult mai ferm pentru Flancul Estic al NATO, pentru apărare, dar şi...

În ce condiții ar putea da România un sistem Patriot Ucrainei

Iohannis a declarat că inclusiv liderul de la Casa Albă ”a adus această chestiune în discuție”, iar președintele român a spus că este ”deschis...
Ultima oră
Pe aceeași temă