20.9 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSocialCartierul Justiției: Tudorel Toader, discuții cu Banca Mondială

Cartierul Justiției: Tudorel Toader, discuții cu Banca Mondială

Tudorel Toader, a discutat vineri cu reprezentanţii Băncii Mondiale la sediul ministerului despre stadiul situaţiei juridice a terenului pe care este planificată construirea Cartierului pentru Justiţie şi demersurile ce vor fi întreprinse ulterior pentru redactarea proiectului, informează Agerpres.

“Întâlnirea a avut ca scop continuarea discuţiilor referitoare la pregătirea proiectului ‘Cartierul pentru Justiţie’. Astfel, au fost avute în vedere stadiul clarificării juridice a terenului şi demersurile ce vor fi întreprinse ulterior, analizarea şi identificarea principalelor roluri ale instituţiilor cu care se va colabora/interacţiona pentru redactarea proiectului, precum şi conceptualizarea unui calendar de acţiuni principale”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Ministerului Justiţiei.

La întâlnirea dintre Tudorel Toader şi Tatiana Proskuryakova, director de ţară pentru România al Băncii Mondiale, au participat, din partea MJ, consilierul personal al ministrului justiţiei, Sebastian Costea, Marian Spiroiu – jurist la Direcţia de Implementare a Proiectelor Finanţate din Împrumuturi Externe şi Andrei Pană, specialist sistemul judiciar, Direcţia de Implementare a Proiectelor Finanţate din Împrumuturi Externe.

Din partea Ministerului Finanţelor Publice au participat Boni Cucu, director general la Direcţia Generală Relaţii Financiare Internaţionale, Carmen Ghiţă, şef serviciu la Serviciul Managementul Împrumuturilor Externe şi Roxana BADEA – expert superior la Direcţia Generală Relaţii Financiare Internaţionale.

La discuţii au mai participat, din partea Băncii Mondiale, Suzy Yoon, Senior Operations Officer, Valerie Joy-Santos – coordonator echipă, Dean Cira – specialist urbanism şi Holly Burduja – analist operaţiuni.

“Conceput a fi un complex urbanistic, proiectului ‘Cartierul pentru Justiţie’ îşi propune să asigure sediile instituţiilor aparţinând sistemului judiciar, iar schema funcţională a acestuia va avea în vedere regruparea spaţiilor destinate instanţelor de judecată şi parchetelor de pe lângă acestea, cu sediul în Bucureşti, precum şi a altor instituţii din sistemul judiciar”, se mai arată în postare.

Cele mai citite

Un nou gol pentru Mihăilă în Serie B! Parma, campioană în liga secundă din Italia

Valentin Mihăilă a înscris un nou gol pentru Parma, care a terminat la egalitate cu US Cremonese, 1-1, duminică, pe teren propriu, în penultima...

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...

VIDEO. Tragedie în a doua zi de Paște. O casă a luat foc, după ce a fost lovită de un trăsnet

Pompierii militari au intervenit în a doua zi de Paște pentru a stinge un incendiu care a izbucnit la o casă din municipiul Baia...
Ultima oră
Pe aceeași temă