17.3 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSportCristi Balaj, expresie rasistă în direct

Cristi Balaj, expresie rasistă în direct

Înaintea derby-ului considerat decisiv pentru titlul de campioană, atât FCSB, cât şi CFR au vorbit intens despre numele arbitrului care va fi la centru, iar presiunea de pe umerii centralului din Carei nu a fost deloc mică, în condiţiile în care greşelile pro şi contra celor două echipe au reprezentat un laitmotiv al perioadei de dinaintea meciului direct, scrie prosport.ro

Cu un arbitraj bun, apreciat de Becali, dar contestat de Dan Petrescu, Kovacs a dus la capăt un meci greu, iar Cristi Balaj a fost pus să comenteze situaţia, imediat după meci: “Ce importanţă are că îl cheamă Kovacs şi nu Pop sau Popescu, şi nu e bulgar, jidan sau altceva?!”, a spus Balaj, cu referire la originile ungureşti ale lui Kovacs.

Dar, cuvântul “jidan” reprezintă “o expresie a rasismului în cea mai primitivă formă” şi conţine “esenţa urii faţă de evrei”, se arată într-o scrisoare a Centrului pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului din România transmisă Institutului de Lingvistică al Academiei Române.

Cele mai citite

Iulia Svyrydenko, ministrul Economiei din Ucraina: Investitorii străini au injectat 4,25 miliarde de dolari în economia țării în 2023

Investitorii străini au injectat anul trecut un total de 4,25 miliarde de dolari în economia ucraineană, potrivit Băncii Naționale a Ucrainei. Această cifră este...

Iohannis are nevoie să cumuleze pensia cu salariul de la stat, pentru că mai are doar jumătate de an concediu plătit

Ilustrație: Marian Avramescu Primul meditator al țării, președintele Klaus Werner Iohannis, și-a depus cererea de pensionare ca profesor, deblocând după aproape treizeci de ani...

ANAF a publicat „Lista albă” pentru primul trimestru din 2024

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat „lista albă" a persoanelor juridice care au declarat şi au achitat la scadenţă obligaţiile fiscale de plată şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă