Modul de tarifare a gazelor naturale pentru populatie va fi modificat la 1 iulie, facturile urmand sa fie exprimate in unitati energetice, nu in unitati de volum, asa cum se intampla in prezent. Astfel, consumul facturat va fi exprimat in megawati ora (MWh), nu in metri cubi. "Este o schimbare pur matematica, ce nu va afecta valoarea totala a facturii consumatorilor", a declarat Gabriel Sarbu, director in cadrul Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei. "Analizam insa si o ajustare a tarifelor. Nu am stabilit inca procentul, dar aceasta va intra in vigoare tot de la 1 iulie." Trebuie spus totusi ca Distrigaz Sud si E.ON au cerut ANRE o crestere a tarifelor cu pana la 20%. In ceea ce priveste modificarea unitatilor energetice de pe factura, in medie, un metru cub de gaze este echivalent cu o putere calorifica de 10,3 kWh (0,0103 MWh)-10,5 kWh, iar nivelul cel mai mic este de 8,7 kWh, sub care gazul nu poate fi comercializat, din cauza calitatii reduse.
Gazele se scumpesc de la 1 iulie 2008
Cele mai citite
Băncile românești, pe valul profiturilor, dar cu o vulnerabilitate în creștere
Analiștii avertizează că sectorul are puncte vulnerabile, precum creșterea creditelor neperformante și expunerea tot mai mare pe finanțarea statuluiPotrivit raportului Retail Banking Monitor, realizat...
Radu Miruță respinge acuzațiile privind intervenția împotriva dronelor și spune că Armata Română a acționat conform procedurilor
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a răspuns acuzațiilor și informațiilor pe care le consideră false privind doborârea celor două drone intrate în spațiul...
Băncile românești, pe valul profiturilor, dar cu o vulnerabilitate în creștere
Analiștii avertizează că sectorul are puncte vulnerabile, precum creșterea creditelor neperformante și expunerea tot mai mare pe finanțarea statuluiPotrivit raportului Retail Banking Monitor, realizat...
Ultima oră
Pe aceeași temă