14 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSocialHunedoara: 150 de persoane, evacuate în urma unui incendiu la o sală...

Hunedoara: 150 de persoane, evacuate în urma unui incendiu la o sală de evenimente

“La sosire, echipajele de intervenţie au constatat că incendiul se manifesta la acoperişul din membrană PVC cu inserţie textilă al unei anexe care adăpostea centrala termică, spălătoria şi un vestiar, obiectiv lipit de o sală unde se aflau 150 de persoane strânse la un eveniment. Toţi oamenii s-au autoevacuat din clădire şi nu au avut probleme medicale”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda.

Potrivit primelor date ale pompierilor militari, incendiul, care a avut loc în cursul serii de duminică spre luni, a fost generat de supraîncălzirea unui termostat de la un boiler folosit la sala de evenimente.

Incendiul a fost stins de pompierii militari din Brad şi Deva într-o oră şi jumătate, focul distrugând acoperişul anexei pe o suprafaţă de 150 de metri.

Cele mai citite

Premieră la Londra: Sadiq Khan a fost reales primar al Londrei pentru a treia oară

Primarul laburist al Londrei, Sadiq Khan, a fost reales la alegerile locale care au avut loc joi în Anglia, devenind astfel primul edil al...

Aeronava cu Lumina Sfântă de la Ierusalim a aterizat la București la ora 18.23

Aeronava care aduce Lumina Sfântă de la Ierusalim a aterizat, în această seară, în România. Avionul a aterizat la ora 18.23, potrivit antena3.ro. Delegația care...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă