15.5 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSportSir Alex Ferguson a ieșit de la terapie intensivă

Sir Alex Ferguson a ieșit de la terapie intensivă

“Sir Alex nu mai are nevoie de terapie intensiv şi îşi va continua recuperarea ca pacient (al spitalului Salford Royal)”, precizează gruparea de pe Old Trafford într-un comunicat postat pe contul său de Twitter.
După internarea sa de urgenţă la clinica din Salford, mesajele de afecţiune venite din întreaga lume s-au succedat în presa britanică, precum şi pe reţelele de socializare. “Familia sa a fost copleşită de nivelul de susţinere, însă cere respectarea vieţii sale private, deoarece va fi vital pentru următoarea etapă a recuperării sale”, adaugă Manchester United.
Conform presei britanice, fostul antrenor al lui United a reuşit să se ridice şi să discute cu familia sa, sâmbătă, prezentând astfel semne încurajatoare în privinţa recuperării sale. “Suntem încrezători. Clubul este pozitiv, foarte pozitiv”, a asigurat miercuri după-amiază antrenorul lui Manchester United, portughezul Jose Mourinho, în cursul unei conferinţe de presă.
Sir Alex Ferguson a cucerit 38 de trofee în cei 27 de ani petrecuţi la comanda lui Man United (1986-2013), între care 13 titluri de campion al Angliei şi două Ligi ale Campionilor (1999 şi 2008).

Cele mai citite

Polonia verifică dacă judecătorul fugit în Belarus a spionat împotriva țării sale

Tomasz Szmydt, un judecător de la un Tribunal administrativ din Varşovia, a cerut luni azil în Belarus, spunând că a acţionat în semn de...

Universitatea Craiova – FCSB 2-0! Oltenii lui Gâlcă au bătut noua campioană

Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 2-0 în fața noii campioane FCSB, pe teren propriu, în etapa cu numărul opt din play-off-ul Ligii...

Polonia verifică dacă judecătorul fugit în Belarus a spionat împotriva țării sale

Tomasz Szmydt, un judecător de la un Tribunal administrativ din Varşovia, a cerut luni azil în Belarus, spunând că a acţionat în semn de...
Ultima oră
Pe aceeași temă