Imaginea presedintelui Romaniei la masa cu Bush, Putin, Merkel, Barroso, Ban Ki-moon si Scheffer face cat o mie de cuvinte sforaitoare ale celor care vreme indelungata au pretins ca detin monopolul patriotismului in aceasta tara.
Ea nu este valoroasa prin mesajul ei literal: Romania nu este o putere mondiala. Forta ei rezida in calitatile terapeutice asupra subconstientului colectiv. O imagine pansament peste traumele suprapuse ale ultimilor 60 de ani. Un instantaneu care ne spune ca Romania crimelor nepedepsite ale comunismului, Romania paupera, Romania mineriadelor, Romania ticalosiilor ingropate, Romania indiferenta si cinica iese totusi la liman. Intra in randul lumii. si nu pentru ca cineva este dispus sa ne cautioneze greselile, ci pentru ca am reusit sa convingem ca avem puterea sa le indreptam.
Este un bun prilej sa inghetam timpul pentru o clipa si sa aruncam o privire in urma si una inainte.
Sa reflectam putin la politicienii care au incercat vreme indelungata sa ne convinga ca aderarea la NATO echivaleaza cu tradarea nationala. si care, in 1999, au fost la un pas de a ne refuza cele mai importante garantii de securitate pe care le-am primit vreodata. Nu de dragul poporului sarb, ci al regimului Milosevici, cu care au derulat o banoasa operatiune de contrabanda cu petrol. Si pe care multi romani i-au crezut, orbiti de furie impotriva presedintelui Constantinescu. Presedinte care va ramane, probabil, in cartile de istorie (doar) pentru contributia esentiala pe care a avut-o la aderarea noastra la Alianta.
Cele trei zile in care centrul lumii s-a mutat in Romania ar trebui sa ne modifice si scara la care ne imaginam viitorul.
Concret, summitul nu o sa ne aduca foarte multe. Un scut antiracheta, probabil, candva in viitor. El a fost insa un bun prilej de a ne reaminti de toate reuniunile la nivel inalt de pana acum la care Romania nu a avut de spus nimic. si de cele care vor urma si la care va trebui sa o faca. Este o ocazie extraordinara pentru a ne intreba in ce directie ne indreptam. Unde este locul nostru in lume si ce rol vrem sa jucam?
Daca politicienii si-au rupt cateva ore din timpul dedicat micilor aranjamente de provincie, traditionale in preajma alegerilor locale, si au privit impresionanta desfasurare de sefi de state, poate ca au priceput ca tine si de ei ca Romania sa se afle si in viitor in centrul unor astfel de reuniuni. si ca prin modul in care guverneaza pot da greutate cuvantului pe care il vom avea de spus.
Am intrat in NATO pentru ca am fost dispusi sa facem un efort substantial mai ales in domeniul militar. Pentru a sta la mesele la care se discuta marile proiecte economice europene si regionale, in primul rand, si cele ale lumii, mai apoi, efortul trebuie sa fie de o mie de ori mai mare. Iar el trebuie sa fie canalizat in special catre intarirea statului de drept si catre liberalizarea economiei, singurele capabile sa descatuseze energiile unei natiuni.
Nu in ultimul rand, imaginea presedintelui la masa cu lideri mondiali ar trebui sa ne aminteasca faptul ca pentru prima oara in istorie Romania se poate uita fara teama peste granitele sale. Ca nu mai exista amenintari externe reale, ci doar inventate. Ca depinde numai de noi si de generatiile urmatoare daca vom intra in cercul marilor natiuni sau nu. Si ca primul pas pe care ar trebui sa-l facem ar fi sa scapam de neincrederea in noi insine, singurul obstacol real care ne poate impiedica sa construim calm si durabil.
