2.2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăAlegeri 2016Randamente in Silverado

Randamente in Silverado

Nu incape nici o indoiala: cel putin ultimii trei ani au fost mana cereasca pentru investitorii in argint. De la 6,6 dolari uncia, pretul mediu din ianuarie 2005, cotatia s-a indreptat la mijlocul lunii martie catre 21 de dolari, aproape de maximele istorice din ultimele decenii. Calculat pe ultimii trei ani, randamentul argintului a fost de aproape 179%, cu alte cuvinte un castig anual mediu de 60% in aceasta perioada.  

Saltul cel mai spectaculos a avut loc la sfarsitul anilor ‘70, cand pretul mediu a crescut de aproape patru ori. In 1979, anul celei de-a doua crize energetice, pretul mediu se apropia de 22 de dolari pe uncie fata de aproape 6 dolari cu doar un an inainte. Anii ‘80 au adus insa o corectie severa. Cotatiile au dat inapoi la fel de mult pe cat urcasera, asa incat inceputul anilor ‘90 gasea argintul la preturi medii cuprinse intre 3,7 si 6 dolari pe uncie, in apropierea cotatiilor din anii premergatori crizei energetice. De la jumatatea anului 2004 pretul a intrat pe un trend clar ascendent, cu minime in crestere si cu maxime din ce in ce mai indraznete. Anul cel mai profitabil, din ultimii trei, a fost 2006, cu un randament de peste 53% pe cotatiile medii; cel mai slab a fost anul 2007, cand cotatiile au fost mai stabile, iar investitorii au putut marca in jur de 11%.

O privire peste istoricul ultimilor 40 de ani arata, cum era de asteptat, legatura clara dintre pretul petrolului si cel al argintului (ca si al aurului, de altfel). Marile cresteri de pret (cum au fost cele din 1973 si 1979) au fost intens stimulate de majorarea preturilor la petrol. Ecuatia a functionat, asadar, fara probleme: in momentele dificile ale economiei globale investitorii au cautat refugiul clasic: piata metalelor pretioase, iar argintul a fost si el o manta buna pentru vremuri aspre.
Acum apare insa intrebarea dificila: e un moment bun pentru cumparat sau deja e cam tarziu? (De cumparat bijuterii sau monede, pentru ca in Romania valori mobiliare cu suport pe argint nu exista.) Media preturilor din martie este in jurul valorii de 19,75 de dolari pe uncie (cotatii London Fix). Dupa un maxim intraday (luni, 17 martie) care a depasit 21,2 dolari, pretul s-a corectat in zilele urmatoare, iar la inceputul acestei saptamani coborase deja abrupt spre 17-18 dolari pe uncie, cu scurte reprize chiar sub 17 dolari. Tonul vanzarilor a fost dat de fondurile care au investit in metale si care au cautat sa marcheze profiturile.

Vineri cotatiile ajunsesera la 18 dolari, valoare la care randamentul de la inceputul anului era de aproape 22%. Analizele de pe piata metalelor spun ca, cel putin pe termen scurt, cotatiile, inclusiv cea a argintului, vor fi destul de capricioase. Pe de alta parte, analistii atrag atentia si asupra faptului ca in ultimii patru ani, in cazul argintului, cresterile abrupte de pret, cu stabilirea unor noi maxime, au fost urmate de corectii severe, chiar daca, pe termen mai lung (5-10 ani), cotatiile vor ramane pe un trend crescator.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă