13.1 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSocialDe ce întârzie indemnizaţia de creştere a copilului. Pe cine dă vina...

De ce întârzie indemnizaţia de creştere a copilului. Pe cine dă vina Ministerul Muncii

„Am alergat de la o instituţie la alta, timpul de aşteptare a fost foarte mare. Trebuie să mergi la unitatea angajatoare, după aceea, la medicul de familie, urmează casa de pensii, de parcă instituţiile nu pot cere una alteia aceste documente. Trebuie să aştepţi să se termine concediul medical ca să depui dosarul. Eu l-am depus deja de o lună şi tot mai am de aşteptat vreo două luni până voi primi banii. Banii o să îi primesc retroactiv, dar ideea este că până atunci, nu ai niciun venit. Nu ştiu unde este problema, unde este încetinit procesul”, a declarat, pentru agenţia de presă Mediafax, Ioana, o mămică în vârstă de 29 de ani.

În noiembrie anul trecut, Ioana a adus pe lume gemeni, băiat şi fetiţă. Fiind profesor de limba engleză, la doar două luni după naştere, a reluat meditaţiile pentru a-şi acoperi cheltuielile pentru creşterea acestora.

„A trebuit să muncesc, nu aveam ce face. Eu le-am sfătuit pe toate viitoarele mămici să facă economii, să strângă bani pentru lunile cât vor avea de aşteptat indemnizaţia. (…) Ca să nu mai spun că aceşti funcţionari publici nu sunt foarte bine pregătiţi. După ce că tu bâjbâi pe la toate instituţiile, mai bâjbâie şi ei când îi intrebi care sunt paşii pe care trebuie să îi faci. Şi după ce reuşeşti să finalizezi dosarul, există o altă funcţionară care ţi-l ia la verificat mai rău ca la poliţie şi începe: «Asta da, asta nu, asta de ce e îndoită, aici de ce e scris aşa», de parcă tu ai fi cel mai prost om de pe pământ”, a adăugat Ioana.

Până să înfrunte birocraţia pentru indemnizaţie, Ioana a avut de aşteptat şi după alocaţia copiilor, pe care a încasat-o după patru luni.

Problema este una care persistă de mult timp. Pentru mamele care îşi cresc singure copiii, lipsa banilor, chiar şi pentru o lună de zile, este un adevărat chin.

La solicitarea Mediafax, Ministerul Muncii a explicat că numărul mic de angajaţi care se ocupă de aceste dosare este cauza întârzierilor.

„În unele cazuri este posibil să apară întârzieri, fie pentru că personalul agenţiilor teritoriale trebuie să facă verificări suplimentare în legătură cu veniturile solicitanţilor, verificări care au loc anterior punerii în plată, fie din cauza deficitului de personal”, reiese din răspunsul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale.

Cele mai citite

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă