14.3 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSocialAmenințare cu bombă la o bancă din Giurgiu

Amenințare cu bombă la o bancă din Giurgiu

“La orele 4,05, prin sistemul unic de urgenţă 112, o voce feminină anunţa că la o unitate bancară din municipiul Giurgiu se află amplasată o bombă. La faţa locului s-au deplasat echipaje de Ordine şi Siguranţă Publică care au asigurat zona, poliţişti de la Investigaţii Criminale şi de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Organizate, precum şi specialişti din SRI, care au efectuat cercetări şi s-a dovedit faptul că a fost o alarmă falsă”, a precizat Cristian Şuţă, citează Agerpres.

Potrivit sursei citate, în urma cercetărilor a fost depistată persoana care a apelat 112, fiind vorba de o femeie de 50 de ani, din municipiul Giurgiu, care a sunat de pe un telefon mobil.

Aceasta a fost condusă la audieri, cercetările desfăşurându-se sub coordonarea unui procuror din cadrul DIICOT Giurgiu.

Cele mai citite

EXCLUSIV. Companiile de stat, chestiune de siguranță națională, doar în declarațiile puterii. Ministerul Economiei, fără apărare la falimentul Lido S.A.

Statul rămâne lipsit de reacție în cazul falimentului Lido S.A., companie la care este acționar majoritar, în condițiile în care afacerea pare gândită pentru...

Mulțumesc-ul de pe panou zboară (NIc)ușor către coaliție

Ilustrație: Marian Avramescu Într-un final a devenit limpede pentru toți bucureștenii cui mulțumește primarul general al Capitalei, pe numeroasele panouri electorale de pe străzi. Mulțumirile...
Ultima oră
Pe aceeași temă