Un sondaj empiric, realizat cu scopul de a determina cauzele popularitatii presedintelui Basescu in ciuda aparentei dezinvolturi cu care el isi trateaza imaginea publica, afisandu-si, de pilda, slabiciunea pentru alcool, ar arata ca, in mod surprinzator, tocmai acest lucru, bautul fara complexe, constituie un atu politic, cel putin prin partile noastre ale lumii. In Romania, si in Balcani in general (desi s-a convenit tacit ca noi nu mai facem parte din Balcani si ca ne-am fi deplasat pe ascuns spre Mittel Europa), un barbat adevarat trebuie sa stie sa bea. Alcoolul are o neta valenta pozitiva, iar cel care se tine departe de pahar din motive altfel decat medicale e privit cu neincredere. Face de altfel parte din intelepciunea populara faptul ca cel mai bun remediu al alcoolului este tot… alcoolul. Mahmureala se alunga dand pe gat un pahar din licoarea care a produs-o, cu scuza evidenta ca, dupa cum se stie, "cui pe cui se scoate" etc. De la Burebista, care a distrus viile ca sa-i faca pe daci sa nu mai bea, pana la militiile sarbesti, croate si bosniace care si-au parjolit reciproc satele dupa ce se intareau inainte cu slibovita, prin partile noastre ale Europei s-a baut vartos. Astazi, un val pudic a coborat peste stramosii nostri, dar cine studiaza istoria necenzurata poate vedea ce important a fost rolul alcoolului. Ce facea stefan cel Mare? Pai o spune cronicarul: era necumpatat si "de multe ori, la ospeta, omora fara giudetu". Adica se imbata si hacuia pe cine ii venea la indemana, fiind "manios si grabnic a varsa sange nevinovat". Tot alcoolul a prilejuit si primul incident diplomatic romanesc sau, daca vrem, moldovenesc. E vorba de solia la Istanbul a acelui boier trimis de domnitorul Moldovei cu plocoane la Poarta, la Tarigrad. Pe langa faptul, cum sugereaza cu intelegere cronicarul, ca ii miroseau picioarele, pentru ca distinsul demnitar nu stia ca in palatul Marelui Vizir trebuie sa-ti scoti cizmele, iar dumnealui venise de la Suceava pe cal, cu picioarele goale in cizme, pe care nu si le scosese probabil nici noaptea, pe langa faptul, asadar, ca nu cunostea obiceiurile Curtii, boierul nostru a mai comis o gafa. Cand i s-a adus ceasca plina cu cafea fierbinte, omul a crezut ca e vreo tuica. S-a ridicat, a strigat "sa traiasca imparatul!" si a dat-o pe gat, drept care s-a fript si a inceput sa strige ca l-au otravit turcii. Sigur, e adevarat ca un popor se defineste, in parte, si prin felul in care bea, dar si prin ceea ce bea. Este o mare diferenta intre felul in care e baut alcoolul de orez – sake – la japonezi sau felul in care francezii si italienii beau vin la fiecare masa, nemtii bere si felul in care se practica betia in grup, ca la rusi sau la britanici. Totusi, cand se calculeaza cat se bea pe cap de locuitor, in varful listei se afla, clatinandu-se, Europa de Est si Balcanii. Sa ne amintim de sinistrul episod in care generalul sarb Ratko Mladici a ciocnit slibovita cu seful fortelor olandeze in momentul in care acestea s-au retras, lasandu-l sa masacreze populatia din Srebrenica. Tocmai in legatura cu asta am auzit un foarte pertinent comentariu pe marginea alcoolului, de la un chelner din Bruxelles care m-a vazut citind o carte despre Srebrenica. Mi-a zis: "Domnule, am citit undeva ca razboaiele astea din Balcani sunt razboaie intre tarani. Pai ascultati-ma pe mine, ca si eu vin de la tara: daca sunt razboaie de tarani, pai atunci sunt razboaie intre alcoolici!".
