16.1 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăPoliticăCodrin Ştefănescu, despre pedeapsa cerută pentru Dragnea: Sistemul din România, absolut odios

Codrin Ştefănescu, despre pedeapsa cerută pentru Dragnea: Sistemul din România, absolut odios

“Este absolut odios sistemul securistic din România care reuşeşte să demonstreze în fiecare zi lucrul acesta. Astăzi, prin cererea absurdă a DNA în procesul lui Liviu Dragnea, reuşeşte în plus să ne şi şocheze. Indiferent de dezvăluirile făcute în ultima perioadă de oameni din sistem, declaraţiile acestora la Comisia de control SRI, în spaţiul public sau în conferinţele de presă, nu reuşesc să stăvilească intenţia Statului Paralel de a face pulbere PSD începând cu liderul acetuia până la ultimul membru de partid”, a declarat pentru Mediafax secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu.

El şi-a exprimat convingerea că judecătorii ”vor ţine cont de conotaţia politică” a dosarului lui Liviu Dragnea.

“Sunt convins că judecătorii vor ţine cont de conotaţia politică a acestui dosar şi de vânătoarea şi hărţuirea la care a fost supus Liviu Dragnea în ultimii ani de zile şi se vor descătuşa de presiunile şi de şantajul făcut de DNA şi SRI prin tot felul de protocoale secrete şi vor judeca cu calm şi celeritate această situaţie pentru că dosarul pe fond e lipsit de absolut orice logică şi este în mod clar una dintre multele comenzi politice a cărei victime au fost membrii PSD”, a mai spus social-democratul.

Procurorii DNA au cerut, la termenul de marţi, până la 7 ani şi 6 luni de închisoare. Prima sentinţă în acest caz va fi anunţată pe 29 mai.

Cele mai citite

Judecătorul care a cerut azil politic în Belarus. “Aici este un preşedinte foarte înţelept”

Un judecător polonez a cerut azi politic în Belarus, în contextulrelațiilor tensionate dintre Polonia și Belarus. El susține că acolo se află"un preşedinte foarte...

Emmanuel Macron şi Xi Jinping militează pentru un arministițiu în toate conflictele pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Preşedinţii Franţei şi Chinei, Emmanuel Macron şi Xi Jinping, au pledat luni pentru un „armistiţiu olimpic” în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării...

Aglomeraţie pe drumurile dinspre mare și munte spre Capitală. Rute alternative

Centrul Infotrafic din IGPR anunţă că este inregistrată aglomeraţie pe sensul de coborâre al DN1 către Ploieşti, între staţiunile Predeal şi Buşteni, dar şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă