Fireste, tot ceea ce privim, tot ceea ce vedem o facem cu ochiul fizic, el este vazatorul omului si al necuvantatoarelor. Dar lumea nu trebuie privita numai cu ochii de sub frunte; omul trebuie sa aiba, sa-si faca si un ochi inlauntrul fiintei sale, un ochi al spiritului, caci altfel nu trece dincolo de "coaja" lumii. Putem vedea noi, de pila, pretutindeni frumusetea? Iata ce spune Oscar Wilde (scriitor englez, 1856-1900) despre vederea frumusetii: "Frumusetea e pretutindeni. Nu ea lipseste ochilor nostri, ci ochii nostri nu stiu sa o vada." Fireste, ochiul fizic vede numai ceea ce este natural, nu si frumusetea in esenta ei, metafizica, daca ma pot exprima astfel, caci scriitorul continua reflectia sa: "Frumosul are tot atatea antelesuri cate stari de spirit are omul." Ce adevar adevarat!… dar greu de inteles, cred, pentru multi dintre noi. Prin urmare, frumusetea pe care dorim sa o vedem, sa ne desfatam cu ea in sens superior, cunoscand-o, depinde de starile noastre sufletesti, de ochiul spiritului. Chiar si frumusetea unui peisaj, in orice anotimp, depinde si de ochiul nostru launtric, de sufletul pe care il avem. (Mie, de pilda, imi plac atat de mult tristetile frumoase ale toamnei, cu frunze ingalbenite zburand din copaci!…) Daca am dobandi , fireste prin noi insine, acest ochi launtric al spiritului , am vedea frumusetea nu numai ca un peisaj, ca un obiect, ci am vedea frumusetea in sine, ca o flacara a lumii, cum incheie O. Wilde reflectia sa: "Cand ni se infatiseaza pe sine (adica frumusetea, n.m.), ne arata intreaga flacara a lumii."
Ce frumos… frumusetea ca o flacara a lumii… care te lumineaza launtric!
