La inceputul anului 2002 am asistat, la Kabul, la prima conferinta de presa a Crucii Rosii in care venerabila organizatie cauta sa-si justifice atitudinea de neutralitate si neamestec in chestiunea prizonierilor talibani – sau etichetati ca atare – care tocmai incepusera sa fie expediati, cu avioane speciale, in afara Afganistanului. Crucea Rosie isi trimisese la Kabul experta in chestiunile de drept international, care se straduise sa le explice jurnalistilor prezenti in capitala Afganistanului ca, dat fiindca persoanele pe care fortele americane le trimiteau spre destinatii necunoscute, incatusate, cu cagule si adormite cu sedative, nu erau "prizonieri de razboi", ci "combatanti ilegali", nu se putea face nimic pentru acestea. Daca ar fi fost prizonieri de razboi – argumenta dumneaei – Crucea Rosie ar fi putut cere sa-i viziteze, dar asa… fiind combatanti ilegali… Cu toate acestea, de pe atunci paruse straniu ca se face o asemenea distinctie. Afganistanul talibanilor fusese un stat recunoscut de Washington si pe al carui teritoriu mari trusturi energetice americane planuisera sa construiasca o conducta prin care sa fie adus gazul din Turkmenistan spre Pakistan. Armata lor, compusa din trupe de tarani care purtau turbane si sandale de plastic, nu putea fi considerata altfel decat armata unui stat cu care Washingtonul facea afaceri. Din aceasta perspectiva, armata talibanilor era la fel de legala ca si armata Arabiei Saudite. Iata insa ca, dupa rasturnarea talibanilor, cei care cu putin timp inainte fusesera considerati niste potentiali parteneri de afaceri devenisera deodata "combatanti ilegali". O intorsatura semantica prin care o intreaga categorie de oameni si-a pierdut
brusc drepturile elementare, printre care cel de a beneficia de un proces si de asistenta unui avocat. Acest subterfugiu semantic mai avea un rol: acela de a usura constiinta tarilor care au permis agentilor CIA sa rapeasca persoane de pe teritoriul lor ori sa deschida acolo inchisori in care presupusii islamisti teroristi sa
poata fi torturati sau mai degraba supusi unor "tehnici de interogare sporita". Inainte de a se putea dovedi ca Romania si Polonia au adapostit pe teritoriul lor asemenea "centre de interogare", se poate spune deja ca formula "combatanti ilegali" a fost foarte eficace in decizia aliatilor de a permite instalarea acelor centre. Ce puteau spune responsabilii serviciilor secrete est-europene in fata argumentelor colegilor lor, cu
statut mult mai prestigios, din CIA? Sigur, daca ar fi fost vorba de prizonieri de razboi, lucrurile ar fi stat diferit, dar pentru ca cei livrati adormiti si legati erau doar niste "combatanti ilegali", atunci ei puteau fi interogati in "mod sporit". Intreaga afacere, desigur, trebuia ascunsa de ochii lumii, dar, uite, nici macar Crucea Rosie nu gasise ca ar fi existat vreun motiv sa intervina. Prin acumularea de etichete care sugereaza un statut subuman – teroristi, ilegali, islamisti – a fost pus la punct un mecanism psihologic de inlaturare a sentimentului de culpabilitate pe care oricine il resimte atunci cand asista la torturarea unor necunoscuti si la interogarea lor intr-o limba necunoscuta si in legatura cu un subiect complicat. Necunoscuti care, in afara statutului lor subuman, mai impartasesc si o religie despre care de mult timp se stie ca impinge spre violenta. Asta e, ce sa-i faci? Combatanti ilegali!…
