15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSocialTeleviziunea Română: Difuzare de programe speciale dedicate lui Cristian Ţopescu

Televiziunea Română: Difuzare de programe speciale dedicate lui Cristian Ţopescu

Toţi cei care l-au admirat şi au trăit, alături de el, reuşitele sau înfrângerilor din marile competiţii, îl vor putea revedea pe Cristian Ţopescu miercuri, 16 mai, de la ora 14.00, la „Confesiuni”, pe TVR 2, într-o ediţie eveniment realizată în 2012.

În această emisiune, Cristian Ţopescu apare alături de soţia sa, realizatoarea de televiziune Christel Ţopescu. Programul conţine un moment inedit, când fostul comentator îi mulţumeşte soţiei sale pentru cei 15 ani frumoşi de căsnicie. La rândul său, aceasta l-a caracterizat pe soţul ei în trei cuvinte – „entuziasm, documentare, tăcere” – şi i-a făcut un cadou muzical cântând în platou piesa lui favorită de jazz, alături de Marius Pop.

Tot miercuri, de la ora 17.30, TVR 1 va difuza „Cristian Ţopescu de 8 X 10”, un program realizat anul trecut, la aniversarea celor 80 de ani ai regretatului comentator. I-au fost atunci alături prieteni din lumea sportului precum Cristian Gaţu, Elisabeta Lipă, Octavian Bellu, Monica Roşu şi Andreea Răducanu.

În fiecare seară, până vineri, de la ora 23.30, TVR 1 îi va dedica un tronson special cu programe de colecţie – „In memoriam Cristian Ţopescu”. Miercuri şi joi, de la ora 00.30, din Arhiva de Aur, vocea lui Cristian Ţopescu va însoţi telespectatorii din nou, prin două meciuri memorabile, cu goluri de aur: România – Argentina (Campionatul Mondial din 1990), respectiv România – Columbia (Campionatul Mondial din 1994).

Sâmbătă, de la ora 18.55, TVR 1 va difuza emisiunea „Profesioniştii” în care a fost invitat Cristian Ţopescu.

TVR 3 va difuza, miercuri, de la ora 21.00, emisiunea „Nocturne” – o călătorie prin viaţa marelui om de televiziune. 

Cristian Ţopescu a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 81 de ani.

Trupul neînsufleţit al regretatului comentator va fi depus joi, 17 mai, în Studioul 2 al TVR, în intervalul 11.00-19.00.

Cristian Ţopescu, născut în 1937 la Bucureşti, a fost comentator sportiv, general de brigadă şi senator de Bucureşti. A lucrat la Televiziunea Română începând din anii 1960, îndeplinind funcţiile de reporter sportiv, realizator de emisiuni, comentator, redactor şef al secţiei de sport a TVR, director general adjunct şi consilier.

Comentator de legendă, Cristian Ţopescu a fost vocea care a adus în casele românilor marile performanţe ale sportivilor noştri, anunţând prima notă de 10 din istoria gimnasticii, mondialele de fotbal unde tricolorii au intrat în istorie.

Cele mai citite

Tragedie în Hunedoara! Un bărbat a murit după ce a fost împușcat accidental la o partidă de vânătoare

Un bărbat de 44 de ani a decedat după ce a fost împuşcat accidental în zona pieptului, în timpul unei partide de vânătoare desfăşurată...

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...

Unirea Shopping Center: Inima Comercială a Bucureștiului

Situat în centrul vibrant al Bucureștiului, Unirea Shopping Center nu este doar un simplu centru comercial, ci o emblemă a orașului, fiind unul dintre...
Ultima oră
Pe aceeași temă