Vorbind de interpretarea actorilor, de la bun inceput se impune o precizare, "Eduard al III-lea" de William Sha-kespeare este scrisa in versuri ce pot constitui o dificultate pentru unii interpreti, in special pentru cei din tanara generatie. Este folosita traducerea lui George Volceanov din volumul "Eduard al III-lea", editat in 2003, de "Paralela 45", care are fluenta, dar unii actori nu au studiul rostirii replicilor verificate, manifesta stangacii in frazare si stirbesc astfel consistenta interpretarii.
Tema centrala a piesei este respectarea de catre individ a cuvantului dat, a juramantului ce presupune tinuta morala, fiind dezvoltata pe doua planuri, ce au drept liant familia Salisbury. Demonstrarea obligatiei morale de a nu incalca un juramant porneste de la personajul-pilon contesa de Salisbury (impresionant interpretata de Crina Muresan), care respinge dragostea fulgeratoare a regelui Eduard. Personajul contesei dispare in partea a doua, dar ideea are continuitate prin printul Charles (Dragos Stemate) fiul regelui Ioan al francezilor (serban Ionescu, remarcabil in rol), prin contele de Salisbury (Mircea Anca), transferandu-se la cei ce lupta pentru putere, cu obligativitatea respectarii onoarei si promisiunilor. Eroul drumului cunoasterii necesitatii de a avea coloana vertebrala morala, este regele englez Eduard al III-lea, interpretat stralucit de Ion Caramitru. Personajul trece printr-o larga gama de stari si situatii. Ion Caramitru, un maestru al descifrarii versului, strecoara o fina ironie cand Eduard e indragostit ca un adolescent rebel de contesa de Salisbury, ca apoi sa dezvolte forta dramatica in Eduard, luptatorul rege autoritar si echilibrat. Trecerea, doar intr-o scurta scena, de la exaltatul indragostit, infrant in pornirile amoroase de contesa, pilon al verticalitatii morale, la Eduard razboinicul ce isi apara tronul si tara, Ion Caramitru o infaptuieste admirabil. Acea scena ramane unul din momentele antologice ale spectacolului, un exemplu de ce poate face un actor prin harul sau. In afara farmecului si unei tehnici desavarsite, manifestate si in rostirea replicilor, ce par a nu mai fi in versuri, intr-o vorbire fluenta, obisnuita, Ion Caramitru accentueaza importanta relatiilor cu celelalte personaje, pe care le descifreaza in profunzime. Eduard al sau, personaj complex, este in primul rand un om, cu bunele si pacatele sale, apoi un rege cu ambitii, pofta de putere, dar si gata de sacrificii. Partitura contesei de Salisbury putea deveni o capcana pentru o actrita care ar fi considerat esentiale doar fermitatea si sensibilitatea personajului. Crina Muresan reuseste insa, sa traiasca ardent ideea moralei in pledoaria pentru respectarea juramantului casniciei, realizand o creatie impresionanta. Contesei de Salisbury, personaj-idee, Crina Muresan ii da distinctie, frumusete, ii sustine tensionat, cu sinceritate, dramatismul explicatiilor, il traieste nuantat si interiorizat. Actrita, in confruntarile cu Eduard, nu uita in nici un moment, sa conduca inteligent interpretarea si spre confuzia ca personajul poate ceda pasiunii lui Eduard, cand de fapt, sugestia provine din respectul ei fata de regele sau. Este un joc cu trimitere spre o aparenta duplicitate, condus abil de actrita. Prima parte a spectacolului este cuceritoare si datorita interpretarii de exceptie a celor doi actori (Ion Caramitru si Crina Muresan). In partea a doua a reprezentatiei calea pledoariei pentru rostul respectarii cuvantului dat se muta pe campul de bataie al razboaielor, un rau al omenirii ce devasteaza destine de cand e lumea. Pilonii sunt cei doi regi, Eduard al Angliei in care Ion Caramitru continua inspirat consolidarea personajului si Ioan al Frantei, serban Ionescu. Dramatismul dar si ironia raman coordonate ale viziunii regizorale, ce sunt evidentiate si in cazul regelui Frantei, Ioan, remarcabil interpretat de serban Ionescu. Acest actor detine stiinta de a gasi expresia potrivita si originala pentru fiecare aspect al caracterizarii personajului. Ioan al sau e un francez nu numai prin accentul rostirii unor replci, dar mai ales prin tinuta, atitudine si relationarea cu cei din jur, serban Ionescu realizand excelent personajul. Al doilea rol feminin al piesei, regina, sotia lui Eduard, de amploare redusa, prilejuiste, totusi, remarcarea Simonei Bondoc datorita prezentarii cu perfectiune a personajului. Regina sa e un luptator auster pentru drepturile regatului, o femeie energica si rigida, aparitia sa din final, argumenteaza discret si pasiunea lui Eduard pentru contesa. Un rol secundar, cel al lui Lodowick, secretarul-poet al lui Eduard, prin Andrei Aradits aduce o contributie substantiala la atmosfera primei parti a reprezentatiei. Actorul e firesc, dezinvolt in creionarea personajului ce trebuie sa redacteze scrisoarea de dragoste a regelui adresata contesei. Constantin Dinulescu, chiar daca uneori incearca sa forteze nota unei compozitii de varsta a lordului Audley, impresioneaza prin sinceritate si exploatarea sensurilor multiple ale replicilor. O scena specifica lui Shakespeare, ce intot-deauna comenteaza raportul viata – moarte, este cea dintre lordul Audley si Printul Negru, fiul lui Eduard, interpretat de Daniel Badale, moment sensibil, cu talc al spectacolului. Daniel Badale traieste cu intensitate momentele de lupta si eroism, in special cel apropiat de final, cand victorios, Printul Negru isi destainuie pofta periculoasa de putere, ambitia de a cuceri Spania si Turcia, iar in jurul sau cad cadavre, printr-un efect inspirat al regiei. In alte scene insa, actorul da senzatia ca nu stapaneste in profunzime nuantele textului. Printul Negru ramane, totusi, un personaj conturat credibil in ansamblu, ca linie generala. Corect, dar fara stralucire este interpretat contele de Salisbury de Mircea Anca, bine distribuit ca infatisare, pentru imaginea personajului. In monologul important ce provoaca durere lui Eduard prin vestea posibilei morti a fiului sau, actorul parca se teme sa dea amploare si forta personajului. Pe Charles, fiul regelui Ioan, cel care obtine in numele cuvantului dat eliberarea din captivitate a contelui de Salisbury, Dragos Stemate il interpreteaza cu daruire si are o implicare credibila in relatii. In roluri de plan secund se detaseaza prin sinceritate si expresie: Dani Popescu (actorul isi schimba abil gama expresiei cand il concepe pe marinar si pe scotianul Douglas), apoi Mihai Verbitchi (regele Scotiei), Eusebiu stefanescu (contele Warwick), Liviu Lucaci (ducele de Lorena). Distributia cuprinde insa, 30 de actori, cei mai multi implicati in partea a doua a reprezentatiei, si interpretarea formala a unora poate duce la falsa impresie ca spectacolul ar fi prea lung. Imaginile de ansamblu, vizualizarea reprezentatiei estompeaza insa, scaderile de ritm datorate unor interpreti.
Importanta in acest spectacol ramane transmiterea emotionala a mesajului, provocarea spectatorului de a cugeta la regula morala a respectarii promisiunii date, esentiala in existenta oricarui individ. Emotia se transmite prin interpretarile de exceptie ale personajelor centrale, infaptuite de Crina Muresan si Ion Caramitru si serban Ionescu. "Eduard al III-lea" este un spectacol "pentru suflet si minte", un eveniment cultural caruia merita sa-i acorzi trei ore si douazeci de minute din timpul liber, pentru a te imbogati spiritual.
