2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSocialTestări gratuite pentru Hepatita B şi C

Testări gratuite pentru Hepatita B şi C

Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO) lansează o serie de acțiuni locale cu ocazia ”Săptămânii Europene a Testării Hepatite-HIV – proiect pilot”, desfășurată în acest an sub motto-ul “Testare. Tratare. Prevenire”. ”În timpul Săptămânii Testării Hepatite-HIV sperăm să creștem notorietatea privind importanța testării hepatitelor B și C și a virusul HIV. Trebuie să nu uităm că testarea poate reduce semnificativ costurile din sistemul de sănătate prin diagnostigarea în stadii incipiente ale afecțiunilor,” declară Tatjana Reic, președintele Asociaţiei Europene a Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice (ELPA).

120.000 de decese în fiecare an

La nivelul regiunii europene OMS, se estimează că 13,3 milioane de persoane trăiesc cu virusul hepatitic B, iar 15 milioane cu virusul hepatitic C. În consecință, hepatitele B și C generează peste 120.000 de decese anual, principalele cauze fiind ciroza hepatică și cancerul. Pe plan global, hepatita B este responsabilă pentru 26% din decesele asociate cirozei și pentru 37% din decesele asociate cancerului hepatic. În același timp, hepatita C este cauza pentru 29% din decesele asociate cirozei și pentru 42% din decesele asociate cancerului hepatic.

În cadrul campaniei desfășurate de APAH-RO în România peste 1.000 de persoane care trăiesc în condiții socio-economice dificile sau se află în zone defavorizate, cu acces limitat la servicii medicale, vor fi testate cu teste clasice de sânge și teste rapide. “Se estimează că aproximativ un milion și jumătate de români trăiește cu virusurile hepatitice B și C. Este obligatorie facilitarea testării pentru că o diagnosticare timpurie poate salva vieți prin prevenirea dezvoltării cirozei și a cancerului hepatic. Mulți nu se testează pentru că nu prezintă simptome sau își spun că riscul de a avea hepatită este mult prea mic. Acestea nu pot fi argumente valide deoarece, în cazul hepatitelor, simptomele pot să nu se manifeste ani la rând! Pentru campania din acest an ne vom îndrepta către persoanele care prezintă un potențial ridicat de infectare și un grad redus de diagnosticare din diverse motive”, precizează Marinela Debu, președinte APAH-RO.

Acces dificil la ­diagnostic şi tratament

”La testele de hepatită C, oferite de ARAS în anul 2017, o persoană vulnerabilă din trei a primit un rezultat pozitiv, dar numai 696 de persoane din grupuri sau comunități dezavantajate au avut acces la aceste teste. Cei care au primit rezultat pozitiv nu au reușit să meargă mai departe, spre confirmare și tratament deoarece nu erau asigurați. De aceea susținem creșterea accesibilității testării pentru hepatite, astfel încât diagnosticarea să fie posibilă și pentru persoanele care se află în situații de vulnerabilitate, persoane care nu au asigurări de sănătate și nici medic de familie”, a declarat Liana Velica, manager proiect ARAS.

APAH-RO consideră că anunțul Ministerului Sănătăţii privind programul naţional de screening şi decizia CNAS de introducere a markerilor virali pentru hepatită la medicii de familie reprezintă semne pozitive pentru pacienții cu hepatită, în contextul în care majoritatea pacienţilor cu afecțiuni hepatice sunt depistaţi la controale de rutină sau la internarea în spital pentru alte afecţiuni, ajungând uneori prea târziu la medic, atunci când sunt în stadii avansate ale bolii. Asociația îndeamnă românii să ceară trimitere pentru aceste analize și își exprimă speranța că măsurile anunțate de autorități vor fi implementate cu succes în următoarea perioadă. Acțiunile desfășurate în cadrul ”Săptămânii Europene a Testării Hepatite-HIV – proiect pilot” sunt în acord cu obiectivul OMS de eliminare a hepatitelor virale până în anul 2030.

Şanse maxime de vindecare

Medicii susţin că etapa testării reprezintă un prim pas dintr-un proces mai amplu în care pacientul este diagnosticat şi inclus în programul de tratament. Virusul hepatitei poate determina atât forme acute, cât și forme cronice de boală. Infecția acută de obicei nu prezintă simptome și nu pune viața în pericol, o parte dintre pacienți (cca. 20%) eliminând virusul din organism în primele 6 luni de la infectare. Pacienții vindecați vor păstra pentru tot restul vieții în organism anticorpii formați de sistemul imunitar în urma infecției acute. Restul pacienților (aprox. 80%) vor dezvolta forma cronică de infecție virală.

În cazul hepatitei C, infec­ţia poate rămâne nediagnosticată timp de mai mulți ani deoarece simptomele sale pot fi adesea puse pe seama altor boli: oboseală, probleme și dureri digestive, probleme ale pielii, depresie sau insomnie. La ora actuală, medicația antivirală poate vindeca până la 95% din persoanele cu hepatită cronică cu VHC, cu reducerea corespunzătoare a riscului de ciroză, cancer hepatic și deces prin boală cronică de ficat. După ­Albania și Belarus, România are cea mai ridicată ­prevalență a HBV din Europa, atrag atenţia specialiştii. Cu toate acestea, 90% din populația infectată nu este conștientă de infecție, iar 99% din cei eligibili pentru tratament rămân netratați.  

Statistici alarmante

– România are o prevalență fruntașă în Europa și printre primele 10 în lume a infecției cu HVC.

– Aproximativ 80% din pacienţii infectaţi cu hepatita C dezvoltă o boală cronică de ficat.

– Virusul hepatitei B este de 100 de ori mai infecţios decât HIV şi de 10 ori mai mult decât cel al hepatitei C.

– Raportul Hep-Core indică vârful epidemiei în România în anul 2020.

– 20% din infecţiile cu VHC ajung la ciroza hepatică în 15 ani.

Elena Marinescu
Elena Marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă