17.7 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăInternaționalOficiali din domeniul apărării se întâlnesc în Singapore înaintea summitului Kim-Trump

Oficiali din domeniul apărării se întâlnesc în Singapore înaintea summitului Kim-Trump

La summitul anual de securitate Shangri-La Dialogue, care se desfăşoară vineri şi sâmbătă în Singapore, urmează să participe şefi de stat, miniştri ai apărării şi oficialităţi militare de rang înalt din 28 de ţări din Asia-Pacific. Principalul cap de afiş va fi premierul indian Narendra Modi, care va rosti vineri discursul inaugural al reuniunii. Ministrul apărării american, James Mattis, va vorbi sâmbătă despre leadership-ul american şi provocările la adresa securităţii indo-pacifice.

Detensionarea crizei nord-coreene va fi una dintre temele principale ale dialogului, în condiţiile în care Singapore se pregăteşte să găzduiască la 12 iunie negocierile istorice dintre preşedintele american Donald Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong Un.

O altă chestiune presantă aflată pe agenda reuniunii o reprezintă militarizarea Mării Chinei de Sud.

Cele mai citite

Blat PSD-PNL la alegerile locale din Maramureș

Coaliția PSD-PNL s-a rupt la București, însă în țară alianța merge „unsă” și un exemplu elocvent este situația din Maramureș. După arestarea edilului de...

Ministerul Finanțelor publică ghidul schemei de 2,25 miliarde lei pentru investiții majore în industriile cu tradiţie în România

Ministerul Finanțelor anunță că de la 29.07.2024 se dă startul primei sesiuni de înscriere a proiectelor în cadrul schemei de ajutor de stat instituită prin...

Continuă pasa neagră a Rapidului! Giuleștenii, învinși pe teren propriu de Universitatea Craiova

Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 2-1 în fața Rapidului, în Giulești, grație golului macat la ultima fază de Alexandru Crețu. Universitatea a deschis...
Ultima oră
Pe aceeași temă