13.1 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSocialȘcolile, obligate să aștepte până în ultimul moment decizia autorităților locale

Școlile, obligate să aștepte până în ultimul moment decizia autorităților locale

Începerea anului școlar 2020 – 2021 începe într-o mare de necunoscut. Copiii și părinții nu știu cum se vor desfășura orele luni, 14 septembrie, când, oficial, începe școala. Ministerul Sănătății a comunicat luni lista cu incidența cazurilor de Covid-19 la nivelul fiecărei localități din România dar informația nu a avut decât rol informativ de vreme ce Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că abia joi, după ședințele Comitetelor Județene pentru Situații de Urgență, unitățile de învățământ vor ști în ce condiții li se permite reluarea cursurilor, sută la sută în clase, parțial în sălile de curs și online sau doar online.

„Potrivit listei privind incidența infectărilor cu Covid-19, știm în ce scenariu se încadrează fiecare școală din țară dar o decizie finală privind modalitatea de predare se va lua abia după ședințele Comitetelor pentru Situații de Urgență, atunci când specialiști vor decide cum se va învăța de luni în fiecare localitate în parte.”, a precizat joi dimineață Luminița Barcari, secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării.

Ședințe județene ce se vor desfășura joi după-amiază, cu decizii ce vor putea fi comunicate tuturor unităților de învățământ din teritoriu abia vineri dimineață, cu doar 72 de ore înaintea startului noului an școlar.

În aceste condiții școlile au la dispoziție foarte puțin timp pentru a lua legătura cu părinții și a le transmite dacă luni, spre exemplu, trebuie să lipsească de la serviciu pentru a sta acasă cu cel mic pentru învățământ online. Asta în condițiile ideale, când elevul ar avea acces la tehnologie și o conexiune la internet suficient de bună pentru a discuta online cu dascălii.

La o primă strigare sunt cel puțin 5.000 de copii care sunt obligați să rămână acasă dar care nu au primit până acum obligatoria tabletă. Cel puțin una din 5 unități de învățământ nu are conexiune la rețea fixă de internet, vitală mai ales în localitățile unde semnalul de internet oferit de rețelele de telefonie mobilă este de slabă calitate și face imposibilă conectivitatea a 30 de utilizatori în același timp.

Cele mai citite

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...
Ultima oră
Pe aceeași temă