14 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSportBara şi Buzărnescu s-au calificat în sferturile probei de dublu la Roland...

Bara şi Buzărnescu s-au calificat în sferturile probei de dublu la Roland Garros

Bara şi Buzărnescu s-au impus după o oră şi 28 de minute şi au realizat o performanţă în premieră pentru carierele lor. Buzărnescu reuşise să ajungă până în optimile probei de simplu la prima sa participare pe tabloul principal la Openul Franţei.

Americancele au început mai bine şi au condus cu 2-0, dar Bara şi Buzărnescu au revenit şi au egalat, 2-2. La 3-3, româncele au reuşit un break decisiv, după care s-au impus cu 6-4 în primul set.

În actul secund, Brady şi King au câştigat primul ghem, dar apoi au urmat trei adjudecate de românce, ultimul după ce au salvat cinci mingi de break. Bara şi Buzărnescu au încheiat setul cu un ghem câştigat contra serviciului, pentru 6-3.

De remarcat că Brady şi King au fructificat doar una din cele opt şanse de break avute.

Bara şi Buzărnescu şi-au asigurat un cec de 76.000 de euro şi 430 de puncte WTA la dublu. Următoarele adversare vor fi Hao-Ching Chan (Taiwan)/Zhaoxuan Yang (China), favoritele numărul opt, care în optimi au trecut cu 6-2, 6-4 de perechea româno-spaniolă Sorana Cîrstea/Sara Sorribes Tormo.

Cele mai citite

Aeronava cu Lumina Sfântă de la Ierusalim a aterizat la București la ora 18.23

Aeronava care aduce Lumina Sfântă de la Ierusalim a aterizat, în această seară, în România. Avionul a aterizat la ora 18.23, potrivit antena3.ro. Delegația care...

Negociatorii Hamas sunt la Cairo pentru un armistițiu. Acolo se află și directorul CIA

Negociatori ai Hamas au mers la Cairo pentru discuții privind încetarea focului în Fâșia Gaza. Directorul CIA a ajuns și el la Cairo, relatează...

O fetiță s-a născut cu două forme de cancer

O fetiță s-a născut cu mai multe pete mov pe corp, iar în timp s-au dovedit a fi două forme de cancer. Amelia Topas, acum...
Ultima oră
Pe aceeași temă