18.7 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialIubire pe soseaua de centura

Iubire pe soseaua de centura

Periferia oraselor este predispusa la a aduna ce este mai rau si urat dincolo de frumusetea naturii umane. Pentru unii oameni, periferia devine un mod de existenta la limita, unde viata este plina de contraste puternice, iar lupta pentru supravietuire este in fiecare clipa.
Supravietuind crizei postmoderne a picturii, arta lui serban Savu se hraneste tocmai din aceasta lume a periferiei aglomerarilor urbane. Asa se face ca subiectul ultimei sale expozitii, intitulata "Girls", este acela al imaginilor soselelor de centura. Lucrarile sale transforma in pictura niste realitati care nu fac cinste ochilor lumii "civilizate". Ba, dimpotriva, morala si bunul gust ocolesc fiintele periferiei sau le ignora ca pe niste accidente ale naturii umane.
Cine sunt fetele de la periferia oraselor de pe marginea soselelor de centura? Sunt ele doar niste fiinte anonime, cu viata anonima, cu preocupari ascunse si acuzabile? Lucrari precum "Manastur Bridge 1", "Parking 2", "Ring Road 2" sunt un frumos gest artistic de intelegere si contemplare estetica a unor fiinte decazute in rusine, ce nu pot fi integrate societatii.
Peisajele periferiei sunt compuse din asfalt si natura. Linia de granita a societatii cu natura este pazita de "profesionistele" celei mai vechi considerate meserii din lume. Prezentele umane au dimensiuni reduse in raport cu cadrul compozitional al lucrarii si sunt in exclusivitate feminine. Elementul masculin poate fi identificat cu drumul la marginea caruia sunt pozitionate acestea. Asteptarea devine actiunea picturilor lui serban Savu. Clientul este absent, prezenta lui nu-l intereseaza pe artist. Asteptarea provoaca o tensiune erotica ce tine de preludiul actului sexual propriu-zis. Pozitiile personajelor feminine pasive sunt, dupa caz, uneori plictisite, alteori apetisante si vulgare.
Dincolo de dimensiunile relativ mici ale picturilor, acestea pastreaza anonimatul personajelor. Imbracamintea lor este parte din echipamentul "traseistelor". Pantofii cu toc, fustele mini, un top mulat si o geanta pe umar e, in mare, uniforma pentru marginea drumului de centura. Barbatul modern al lumii periferiei e identificat ca "sofer". In unele cazuri, masina ar putea spune multe despre conditia financiara a celui care o conduce. Insa pe centura erotismul este o pauza de sofat, iar functia sa este sa elibereze tensiunile si pulsiunile acumulate in trafic.
Erosul industrializat este un serviciu de consum, transformat in act sexual si tranzactionat pe o piata libera. Traficul de "carne vie" este hranit de necesitatile fiziologice si biologice ale sexului dominant.
Inspirate parca dintr-o realitate fotografica, cadrele picturale ale lui serban Savu par a semana cu niste fotografii de filaj ale politiei. Daca definitia realismului este realitatea reprezentata fara nici un stil, atunci serban Savu reuseste sa transforme cu mult rafinament si finete picturala aceste imagini dure ale realitatii contemporane. serban Savu face parte din asa-numita "scoala de la Cluj" din care s-au remarcat recent, la nivelul recunoasterii in circuitele artistice internationale, Victor Man, Mircea Suciu, Marius Bercea, Oana Farcas, David Istvan.

Serban Savu  – "Girls"
19 octombrie-15 noiembrie  2007
Galeria Plan B, Cluj

Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Trupa Roxette are o nouă solistă. Per Gessle o confirmă pe Lena Philipsson ca fiind noua cântăreață a trupei

Lena Philipsson va fi noua solistă a trupei Roxette. Per Gessle a confirmat-o pe Lena în urma decesului co-fondatoarei Marie Fredrikkson în 2019. Conform informațiilor...

Klaus Iohannis, mesaj cu prilejul sărbătorilor Pascale

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis sâmbătă, 4 mai 2024, un mesaj cu prilejul Sărbătorilor Pascale celebrate de credincioșii ortodocși, greco-catolici, armeni și de cultele neoprotestante. “Sărbătoarea Sfintelor...
Ultima oră
Pe aceeași temă