16.6 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInternaționalCompaniile aeriene din întreaga lume se confruntă cu un deficit de piloţi

Companiile aeriene din întreaga lume se confruntă cu un deficit de piloţi

Companii precum Emirates şi Qantas Airways au alocat resurse pentru angajarea de noi piloţi, însă în ultimele luni au avut dificultăţi în a-şi utiliza avioanele atât de des pe cât le dictează planurile de afaceri. Piloţii de la Ryanair formează sindicate în încercarea de a obţine condiţii mai bune de muncă, iar colegii lor de la Air France au intrat în grevă pentru a obţine salarii mai mari.

Creşterea costurilor cu angajaţii vine într-un moment în care preţul ridicat al petrolului afectează deja marjele de profit ale companiilor aeriene, care susţin că preţul biletelor nu a ţinut pasul cu majorarea costurilor.

“Aceste presiuni pe partea de costuri nu vor înceta brusc. Este un simptom al unei probleme mai ample. Dacă ne uităm la economiile dezvoltate, şomajul în OECD a scăzut la valori minime iar acest lucru generează presiuni asupra salariilor”, a avertizat economistul şef al Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA), Brian Pearce, la reuniunea anuală a Asociaţiei, ocazie cu care IATA şi-a redus cu 12% estimările privind profiturile realizate de companiile aeriene în 2018.

Costul ridicat al cursurilor de pregătire pentru meseria de pilot precum şi faptul că timp de mai mulţi ani angajările de piloţi au fost îngheţate pe pieţe precum SUA şi Australia au descurajat potenţialii piloţi să intre într-o industrie care, potrivit Boeing, va avea nevoie de peste 637.000 de piloţi în următorii 20 de ani.

IATA estimează că traficul aerian se va dubla în următorii 20 de ani astfel că producătorii de simulatoare de zbor, precum CAE Inc sau L3 Technologies, se grăbesc să profite de cererea crescută. Constructorii de avioane Airbus şi Boeing şi-au extins şi servicii precum cele de pregătire, pentru că marjele de profit sunt mai mari decât cele rezultate de pe urma construcţiei de avioane.

Unele companii aeriane intenţionează să îşi extindă programele interne de pregătire a piloţilor. De exemplu, Qantas va investi 15,26 milioane de dolari pentru construcţia unei noi şcoli de pregătire a piloţilor în timp ce Emirates a inaugurat încă din toamna anului trecut o academie de 135 de milioane de dolari care poate pregăti până la 600 de cadeţi.

Alte companii sunt nevoite să caute piloţi pe pieţele externe, dar aici trebuie să concureze cu companiile din China, unde sunt la mare căutare căpitanii de aeronavă cu experienţă şi care pot primi salarii de până la 134.000 de dolari pe an, fără taxe.

“Nu este vorba practic de un deficit de piloţi ci de creşterea costului atragerii şi păstrării piloţilor de are ai nevoie, în special cei care au experienţă. Asistăm la un adevărat război al ofertelor”, susţine Andrew Herdman, director general al Asociaţiei companiilor aeriene din Asia Pacific.

În ţările unde salariul mediu este relativ scăzut, piloţilor li se oferă pachete salariale mult mai bune decât alte profesii pentru că au o mobilitate internaţională mai mare şi trebuie să fie vorbitori de engleză, limba de serviciu a sectorului aeronautic.

Sindicatele piloţilor profită şi ele de deficitul de personal pentru a cere condiţii de muncă mai bune pentru membrii lor. “Piloţii vor merge acolo unde salariile sunt mai mari”, ceea ce determină transportatorii să majoreze salariile, susţine Dan Adamus, preşedintele Asociaţiei piloţilor de linie din Canada. Acesta a estimat că aproximativ 1.000 de piloţi canadieni zboară pentru companii străine precum Emirates.

Cele mai citite

Mesaje de PAȘTE 2024: Hristos a Înviat!

Mesaje de Paște de trimis în aceste zile sfinte celor dragi. România Liberă îți propune o selecție de urări de Paște, SMS-uri pe care...

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...

METEO. Mai multe județe afectate de vânt puternic

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben pentru intensificări ale vântului, valabilă în următoarele ore, pentru nouă județe și Municipiul...
Ultima oră
Pe aceeași temă