Un soldat din teracota, membru al celebrei garzi imperiale din China primului imparat, a ajuns zilele acestea la Londra. Soldatul este expus la British Museum timp de cateva luni. Vizitatorii lui n-au pierdut prilejul sa ia nota de misterul profund care-i invaluie pe cei opt mii de luptatori incremeniti in primul proiect de (mare) putere al Chinei. Sunt toti la fel de inalti si au aceeasi infatisare. Nimeni n-a aflat ce si pe cine reprezinta. Divizia de la Xian, din vestul Chinei, descoperita in mausoleul lui Quinshihuangdi, pare sa fie o armata aflata in stare permanenta de mobilizare, dar prin inactiune. S-au mai observat chipul si privirea acestor soldati. Toti au acelasi zambet si privesc in aceeasi directie. Nemuritori si reci, ei au supravietuit tuturor imparatilor si secretarilor generali comunisti, Marelui Mogul, dar si mogulilor capitalisti. Avem aici metafora intepenita, dar de speriat, a unei structuri imuabile de putere.
O existenta asemanatoare, deasupra binelui si raului, cu acelasi suras inghetat pe figura si privirea fixata pe fostul viitor de aur al omenirii, actualmente privatizat inegal si in salturi, impartasesc si politicienii nostri carpato-dunareni. Indiferent de partid, de ideologie, de merite sau pacate, de varsta sau pozitie, ei servesc acelasi ideal: mobilizarea permanenta in imobilismul fara fisura. Ei sunt egali cu ei insisi si unii cu altii cand voteaza in Parlament, cand petrec vacante de vis, riguros inutile, in Chile, dar si cand ajung la DNA. La fel ca soldatii din teracota, ei sunt uneori descoperiti si dislocati din zgura groasa a anonimatului prosper si expusi in vazul lumii. Cu acelasi zambet bont, fac aceeasi declaratie, denuntand persecutia politica. Dar nu doar ministrii sau deputatii alcatuiesc marea armata a vesniciei. Chiar si presedintele Basescu pare programat sa-l concedieze pe primul ministru, indiferent ce ar face acesta. La randul lui, prim-ministrul este de neclintit din functie, indiferent de ce n-ar face. Uneori, sute de deputati il contesta pe presedinte. Putin mai tarziu, aceiasi vor sa-l darame pe primul ministru. Nici unii, nici altii nu reusesc. Fostii ministri de stanga si actualii ministri de dreapta au mereu trasaturi comune. Nu stralucesc prin nimic, in afara gafelor publice, aerului distrat, obtuz cu care ies din celebrul stabiliment gri-petrol al Parchetului anticoruptie si mai ales a mediocritatii lor impermeabile. Impresia este ca dl Basescu i-ar purta mereu sambetele primului ministru, oricum s-ar numi acesta, asa cum Vlad Tepes, se spune, inchis la Buda, continua sa traga in teapa soareci si sobolani, in lipsa de turci lacomi si boieri naraviti. Sentimentul este ca pentru dl Tariceanu o intalnire lucrativa cu Harley-Davidson va fi mereu preferata alteia, oricum refuzata constant, cu George W. Bush. Aliati, apoi adversari, apoi dusmani de moarte, imbracati in veste oranj pe care si le-ar schimba, mereu in cazul celorlalti, in sacouri vargate, politicienii romani, oricum s-ar numi ei, joaca mereu intr-o commedia dell’arte a neputintei optimiste. Rolurile specializate, baiatul bun, fata seducatoare, hotul siret, jandarmul corupt, raman mereu aceleasi, indiferent de interpretare. Guralivul si prostanacul, canalia si nerusinatul isi pastreaza statutul de prestigiu, neatins de rezultatul referendumurilor sau al alegerilor.
Aceasta stare de inghet a clasei politice romanesti, in calitati inutile si defecte nedovedite vreodata in justitie, este insotita in Romana, din fericire, de normalitatea vulnerabila a oamenilor obisnuiti, dar diferiti. Oameni de afaceri, studenti, rockeri, politisti, laboranti. Ei se nasc, traiesc mai bine sau mai rau, dau faliment, emigreaza sau mor. In cazul lor, nu exista decat o curgere haotica a firii omenesti, supusa hazardului. Spre deosebire de politicieni, ei sunt vii si nu se conserva in teracota imunitatii eterne. Conflictul dintre dregatorii din teracota intarita si cetatenii din lut pieritor nu va intarzia sa se produca. O tara europeana fara autostrazi, o tara capitalista cu mai multi tarani si pensionari, un parlament al democratiei liberale cu mai multi fosti comunisti decat in MAN, epoca Nicolae Giosan, si beizadele plutocrate mai tari decat in Divanul ad-hoc, dar o tara cu vesnici imbogatiti de razboi, aventurieri, tradari la varf si adulter in iatacul regelui isi va da seama intr-o buna zi, privind inspre armata mumificata a politicienilor, ca, vorba poetului: un om din Tecuci avea un motor si nu i-a folosit la nimic. si atunci, ca in celebrul film "Roma" al lui Federico Fellini, in timp ce imaginea acestora va fi descoperita, in lumina adevarata, chipurile lor vor pieri pentru totdeauna. Ai nostri nici macar din teracota nu pot fi.
