Gheorghe Manole, primarul comunei Maliuc, a declarat ca ar fi fost amendat abuziv cu 10.000 de lei de Comisariatul ARBDD al Garzii de Mediu pentru ca nu a adunat PET-urile din Delta. "Detin informatii ca aceasta amenda a fost impusa de Octavian Popa, comisarul general al Garzii de Mediu, care este si presedinte al PNL Tulcea. L-am suparat pe Popa pentru ca am facut declaratii despre perioada cand a fost viceprimar al municipiului Tulcea. Din acest motiv presedintele PNL Tulcea le-a cerut comisarilor Garzii de Mediu sa ma termine", a declarat Manole. Costel Ifrim, comisarul sef al Comisariatului ARBDD al Garzii de Mediu, a declarat ca amenda aplicata primarului din Maliuc nu are nici o legatura cu faptul ca acesta este membru PD. Prefectul Lefter Chirica spune ca in toate localitatile din Delta exista situatii similare cu cea de la Maliuc pentru care a fost amendat primarul PD, dar numai acesta a primit amenda. Ifrim a mai declarat ca se afla in derulare controale privind ecologizarea in toate localitatile din Delta. z