19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInternaționalCasa Albă, “un loc de muncă jalnic”, crede șeful de personal al...

Casa Albă, “un loc de muncă jalnic”, crede șeful de personal al instituției

Remarca lui Kelly este cel mai recent exemplu de informaţii scurse de la Casa Albă care vorbesc despre mediul de lucru negativ din această instituţie sub preşedinţia lui Donald Trump.

‘Atmosfera de la Casa Albă este una de amorţire şi resemnare’, scrie NYT, notând că mulţi membri ai personalului se gândesc să părăsească administraţia Trump.

John Kelly, un fost general care a fost adus la Casa Albă anul trecut, cu misiunea de a reintroduce ordinea, a înregistrat un succes temporar înainte ca influenţa sa asupra lui Trump să scadă şi autoritatea asupra subordonaţilor să se deterioreze.

Presa americană a relatat anul trecut că John Kelly a avut o ieşire nervoasă şi a ameninţat cu demisia, dar a fost calmat de aliaţii săi din administraţie, printre care secretarul pentru securitate internă, Kirstjen Nielsen.

După ce a pierdut sprijinul lui Trump, lui Kelly i-a fost tot mai dificil să disciplineze staff-ul Casei Albe. Potrivit New York Times, unii membri ai personalului îl numesc pe adjunctul lui Kelly, Zachary Fuentes, care i-a preluat o parte din responsabilităţi, ‘preşedinte adjunct’.

Sub administraţia Trump, Casa Albă a cunoscut o mare fluctuaţie de personal. Printre responsabili de rang înalt care au demisionat ori au fost concediaţi de preşedinte se numără consilierii pentru securitate naţională Michael Flynn şi H.R.McMaster, şeful de personal Reince Priebus, secretarul de presă Sean Spicer, directorii de comunicare Mike Dubke, Anthony Scaramucci şi Hope Hicks.

Cele mai citite

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...

Mesaje de PAȘTE 2024: Hristos a Înviat!

Mesaje de Paște de trimis în aceste zile sfinte celor dragi. România Liberă îți propune o selecție de urări de Paște, SMS-uri pe care...
Ultima oră
Pe aceeași temă