Simte nevoia unui smalt cultural. Pentru ca da bine intotdeauna. Asa ca se duce la concerte simfonice, cumpara carti la kilogram din Diverta, rasfoieste o foaie culturala in graba. Face toate astea nu din convingere, ci pentru ca "trebuie".
Exista ierarhii in interiorul ei: snobii mici il citesc pe Coelho si adorm seara multumiti ca au ce povesti a doua zi la serviciu. Cei mari, in varful ierarhiei, asculta Garbarek si-i citesc pe greii Noului Roman Francez, spunand, pe deasupra, ca le si place. In lumea literara romaneasca s-a citit intr-o veselie din structuralisti, dar asta abia dupa ce Occidentul incheiase definitiv acest capitol. Era si asta o forma de a fi snob.
Exista, in fine, snobilimea filozoafa, de la Noica cetire, ce repudiaza literatura (e sub demnitatea lor), citind numai filozofie cu majuscula. Literatura ar fi, chipurile, o valoare feminina, cultivata de majoritate, departe de piata ideilor mari pe care le vinde filozofia.
Snobilimea e o "ciuperca" primejdioasa prin exces (de emfaza, de moft, de intoleranta), care paraziteaza tot. Snobii – o spun nefatalist – sunt chiar mai odiosi decat prostii veritabili: ii recunosti usor prin gaunosenia discursului si entuziasmul rasuflat si neverosimil. Le "place" neconvingator, si asta se vede limpede.
La Festivalul Enescu, in pauza dintre doua bucati muzicale, o multime de domni simandicosi tusesc fara sa aiba nevoie. Tusesc asa, demonstrativ, desi nu le-o cere nimeni. Amicul meu incearca sa-si scoata, discret, un servetel nazal. Un ins constipat, cu o fata transfigurata de o emotie caraghioasa, se uita cu repros la el, si-i suiera indignat: sssst. Evident, suieratul lui deranjeaza mai tare decat fosnitul abia perceptibil al pachetului de servetele.
