15.9 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSocialVicepremierul Turcan și ministrul Anisie s-au întâlnit cu rectorii principalelor universități

Vicepremierul Turcan și ministrul Anisie s-au întâlnit cu rectorii principalelor universități

Vicepremierul Raluca Turcan şi ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, au avut, miercuri seară, o întâlnire cu rectori din 15 universități precum și cu lideri ai organizațiilor de studenți, în care au discutat chestiuni privind deschiderea anului universitar 2020 – 2021.

“S-a agreat iniţierea unor demersuri împreună cu Ministerul Fondurilor Europene pentru susţinerea cheltuielilor materiale ocazionate de nevoia de prevenire şi diminuare a riscului COVID şi de continuare a procesului educaţional în învăţământul superior”, a anunțat vicepremierul Raluca Turcan.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

SUA declară că e „inacceptabil” ca Israelul să închidă două puncte pentru intrarea ajutorului umanitar în Gaza

Statele Unite(SUA) consideră "inacceptabilă" închiderea de către Israel a două puncte importante de intrare a ajutorului umanitar în Gaza, cele de la Rafah şi...

Iohannis – nu popcorn, ci (pop)corny

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele României, Klaus Werner Iohannis, s-a deplasat în Statele Unite ale Americii (SUA), pentru a fi premiat, acum, în prag de...

Klaus Iohannis vrea un angajament mult mai ferm pentru Flancul Estic al NATO

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că este nevoie de un angajament mult mai ferm pentru Flancul Estic al NATO, pentru apărare, dar şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă