Anul 1952, toamna…Elev la scoala de Cantareti Bisericesti din Buzau, unde, in anul I, eram numai fii de chiaburi, care nu fuseram primiti la nici o scoala din invatamantul de stat, avand "origine sociala nesanatoasa". In 1986 am debutat in literatura cu cartea "Smochinul neroditor", la Ed.Cartea Romaneasca, proza inspirata din viata mea de la aceasta scoala si apoi din Seminarul Teologic, reinfiintat in 1955; cartea a fost publicata gratie scriitorilor George Balaita, directorul editurii in acea vreme si redactorului de carte Mircea Ciobanu. Dar sa revin…"Of, Mihai, Mihai – plangea biata mama cand m-a dus la scoala de cantareti – nici eu nici taica-tu nu ne-am fi putut inchipui ca hectarele de pamant pe care le-am agonisit pentru voi (aveam si doua surori, eu fiind mezinul) vor fi o nenorocire pentru tine! Credeam ca vei ajunge cel putin un dascal de scoala, ca noi, si nu un dascal de strana!" Parintii mei au fost invatatori la tara; tata a murit ca ofiter in rezerva intr-un regiment de Vanatori de munte, in februarie 1944; mama a fost trecuta la chiaburi, pentru 16 ha, in 1950 si apoi data afara din invatamant. Nu, nu scriu aici despre necazurile de atunci… Imi e sila de cei de varsta mea sau mai tineri care o fac azi pe victimile comunismului, profanand durerile celor care le-au trait cu adevarat, si, dupa o expresie a lui Adam Michnik au devenit "bolsevicdi anticomunisti".Ca sa-mi pot dobandi mostenirea de 5,35 ha trebuie sa merg la tribunal, sa umblu pe drumuri, sa cheltuiesc cine stie cate pensioare de-ale mele…Pentru mine aceasta mostenire are o valoare morala…voi deveni iar "fiu de chiabur" si biata mama de acolo, din ceruri, ma va duce iar "elev la scoala de Cantareti Bisericesti din Buzau…"