-0.4 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăOp & EdOpiniiEste nevoie de o altă soluție

Este nevoie de o altă soluție

 Gaza este un eșec al conducătorilor evrei. Chiar dacă unii continuă să îi numească armată de ocupație, timpul ne dovedește că retragerea din Fâșie dictată de generalul de atunci Ariel Sharon a fost o mare greșeală. În comparație cu Cisiordania, situația economică a Gazei este un dezastru. Lipsa de speranță, frustrarea de a nu vedea un viitor pentru copiii lor fac din palestinienii din Gaza un butoi cu pulbere care poate exploda în orice moment într-un nou conflict armat.

Israelul nu este vinovat de această situație, dar imaginea țării pe scena internațională este compromisă de situația și de eruperea periodică a violențelor. În ultimul deceniu, Țara Sfântă a înfruntat trei conflicte armate cu Gaza, iar orașele din sudul și centrul Israelului s-au aflat în mod repetat sub focul rachetelor trase din Fâșie. Aceasta nu este o situație normală.

Unii analiști susțin că Israelul poate gestiona o astfel de situație pe termen lung. Dar acceptarea acestui statu-quo instabil nu este singura opțiune. Trebuie să se ia în considerare și soluții noi. Fără a face acest lucru, israelienii vor trebui să se întrebe mereu când va avea loc următoarea rundă de luptă cu Gaza. Mereu vor trebui să se întrebe cum vor mai fi atacați. Hamasul a construit tuneluri pe sub graniță, a vrut să rupă gardul de la frontieră, acum incendiază ogoarele trimițând zmee cu foc, ce mai urmează?

Deocamdată, politica israeliană discută în principal de doar două opțiuni: 1) gestionarea situației
existente sau 2) renunțarea la Hamas și recucerirea Fâșiei Gaza, care, în cooperare cu Israelul, să fie din nou administrată de președintele Autorității Palestiniene, Abu Mazen.

Traiul în Gaza este un dezastru. O familie nu are nicio perspectivă într-un astfel de loc, în care nu există nicio dezvoltare economică. Gaza este, în esență, un stat pustiit, cu un șomaj care a ajuns la 44% și care crește până la 61% în rândul ti­nerilor. Potrivit Băncii Mondiale, 34% dintre gazani trăiesc în sărăcie lucie, supraviețuind cu mai puțin de doi dolari pe zi. 95% din rezervele de ape subterane sunt poluate, iar 97% din familiile din Gaza își cumpără apa de la furnizori privați, la prețuri ridicate.

A sosit momentul să se abordeze o nouă soluție. Înlăturarea Hamasului și înființarea unui stat palestinian în Gaza sub conducerea Autorității Palestiniene ar putea deschide noi perspective. Un astfel de stat ar permite o creștere economică de-a lungul liniei de coastă și va oferi palestinienilor din Fâșie o nouă speranță. Cu ajutorul statelor regionale și al comunității internaționale, butoiul de pulbere din Gaza poate deveni mai puțin exploziv.

Egiptul cu siguranță va fi interesat de o astfel de soluție. Ar avea mult de câștigat, începând cu eliminarea amenințării cu care se confruntă în Peninsula Sinai, dezvoltarea zonei și crearea de locuri de muncă.

Un nou stat, o nouă conducere în Gaza au șanse mult mai mari de succes decât actualul model condus de gruparea teroristă Hamas. Dovadă ne este situația din Cisiordania, în care palestinienii duc o viață normală.

Este posibil să găsim o soluție realistă pentru disperarea poporului din Gaza. Nu este vina Statului Israel, dar este totuși problema israelienilor. Trebuie să se găsească un aranjament pe termen lung, care să dea un viitor mai bun populației din Gaza și, implicit, întregii regiuni.

Dragoș Nelersa este directorul ziarului românesc din Israel “Gazeta Românească” și președintele Asociației Scriitorilor Israelieni de Limbă Română.

 
 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă