13.1 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăLifestyleOsteria Francescana, desemnat cel mai bun restaurant din lume

Osteria Francescana, desemnat cel mai bun restaurant din lume

World’s 50 Best Restaurants recompensează cele mai apreciate 50 de restaurante la nivel mondial, desfăşurată marţi la Bilbao, informează Reuters, citată de Agerpres.

Este a doua oară în trei ani când restaurantul din nordul Italiei – un adevărat templu al bucătăriei italiene contemporane – ocupă primul loc în acest clasament, ale cărui intrări sunt la fel de râvnite ca stelele Michelin.

Osteria Francescana combină “respectul faţă de tradiţie cu o modernitate acerbă, concepţiile filosofice cu un aer de modă veche şi căldura cu îndrăzneala”, şi-au justificat organizatorii decizia.

Clasamentul, creat de William Reed Business Media, are un juriu format din peste 1000 de bucătari, critici şi experţi în domeniu din întreaga lume.

În acest an, podiumul a fost ocupat în întregime de restaurante europene. Locul al doilea a revenit restaurantului El Celler de Can Roca, condus de trei fraţi din Catalonia, iar poziţia a treia, restaurantului Mirazur, al unui chef argentiniano-italian de pe Riviera Franceză.

Câştigătorul de anul trecut, Eleven Madison Park din New York, a căzut în acest an pe poziţia a patra, însă este în continuare considerat cel mai bun restaurant din America de Nord, în timp ce Gaggan, condus de chef-ul Gaggan Anand din Bangkok, a fost singura intrare asiatică în top 10, pe poziţia a cincea.

Cele mai citite

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă