Desi rarefiata de vipie, imaginea verii politice romanesti se afla in plina reconfigurare iar conturul ei nu lasa loc indoielilor. Fata Morgana are nume, prenume si ocupatie.
Traian Basescu este singurul agent politic consecvent. A castigat referendumul, dar si reconfirmarea populara in functie, care i-a lipsit in decembrie 2004. Legaturile sale directe cu poporul au fost nu doar verificate, ci si intarite. Personaj solitar, cu un redutabil talent de comunicator, contradictoriu si autoritar, Basescu si-a confirmat la 19 mai nu atat fisa postului, inca ingrata si supusa constrangerilor constitutionale cat propria personalitate. Nu stiu daca, in acest sens, dl Basescu se poate doar felicita. Concluzia sa cea mai mai importanta pare sa fie aceea ca razboiul sau de unul singur, alaturi de intregul popor, impotriva clasei politice naravite trebuie continuat cu energie sporita. Dupa victoria sa in alegeri, francezul Sarkozy, si el un promotor energic al polarizarilor patetice, in timpul campaniei, a devenit cel mai conciliant si ecumenic presedinte de la De Gaulle incoace. si-a ademenit adversarii din partidul socialist in functii guvernamentale sau onorifice, in numele unui proiect national transpartinic. A atins astfel doua obiective. Tara a respirat usurata dupa alegeri, in asteptarea armoniei care aduce schimbarile adevarate. Sarkozy va putea obtine apoi sufocarea adversarului politic prin imbratisare. La fel proceda si FranIois Mitterrand dupa 1982, cand i-a lichidat pe comunisti cooptandu-i in guvern si obligandu-i sa-si asume strategii capitaliste pursange. In ambele cazuri, un lider viclean si inteligent, eminamente ideologic, si-a folosit puterea pentru a uni, pentru a reintegra un spectru politic fractionat, in numele unei guvernari autoritare nestanjenite. Totul este sa stii ce faci cu aceasta putere.
Traian Basescu este pe cale sa rateze aceasta cauza. El a fost suspendat pentru ca era perceput ca inamicul ireductibil al tuturor partidelor. Basescu are de-abia acum suportul popular al unei adversitati justificate in raport cu sistemul, pe care o poate ilustra cat, cand si cum doreste. Dupa oligarhii din presa si aliatii lor politici, tintele au devenit mafiotii si neocomunistii. Rand pe rand, numele unor personaje diferite s-au perindat pe ecranul aversiunii publice, gata oricand de ignitie. Dl Basescu are acum initiativa validata popular, nu politic si institutional, a conducerii unor actiuni razboinice preemptive care se vor bucura de mai multa audienta si simpatie publica decat gesturile de aparare sau contraatac.
Dl Traian Basescu n-a vrut si nici n-a putut sa fie un Sarkozy, al carui orgoliu de politician victorios se exprima prin generozitatea, oricat de machiavelica, fata de invinsi. Basescu s-a autoinvestit, dupa un referendum care i-a redat doar functia prezidentiala, intr-un razboinic pe termen lung. Succesul acestei transformari este conditionat insa, in continuare, de reactiile clasei politice. si pensiile, si avioanele, si votul uninominal sunt teme-capcana pentru Basescu intr-o masura mai mare decat pentru Tariceanu sau Geoana. Fara aliati noi printre fostii adversari, avandu-i alaturi doar pe pedistii inflamati de un succes demoscopic imposibil de digerat, razboaiele castigate de presedinte nu se vor transforma automat si in victorii ale societatii romanesti.
In verva justitiara a presedintelui incap un lider politic de opozitie, un prim-ministru cu parghii executive precise sau un procuror general intr-o tara in care justitia e demult reformata. Din nefericire pentru el si pentru numerosii sai simpatizanti, Traian Basescu nu este decat presedintele Romaniei anului 2007.
Accelerarea si fragmentarea campului politic prin socurile electrice administrate de Basescu pot avea insa rezultate neasteptate. Victoria electorala a PD va putea crea o tabara parlamentara proprezidentiala, apta de aplicarea reformelor necesare, dar si vulnerabila la abuzuri si arbitrar prin absenta contraponderii. Disparitia din Parlament a unui partid precum UDMR poate antrena, in spatiul cuprins intre Kosovo si Transnistria, o decompensare periculoasa a relatiilor interetnice, cu agravarea extremismului maghiar si antimaghiar. E de asteptat ca PSD sa cedeze presiunilor din interior, pe fundalul unui comportament la varf total neinspirat in ultimele luni. Dar implozia PSD, fara aparitia unui nou partid de stanga european, nu va fi deloc un castig pentru democratie, oricat de rasplatit va fi Traian Basescu prin disparitia comunistului Iliescu si a neocomunistului Geoana.
Exista sansa ca un presedinte puternic si iubit de popor, avand alaturi un partid viguros si dedesubt o constitutie proprezidentiala, sa duca, in sfarsit, la capat reformele visate de romani dupa 1989. Exista insa si riscul prelungirii tensiunilor interne, fara victoria vreuneia din parti, care poate fi fatal prin cumularea cu lehamitea opiniei publice. Exista oricand posibilitatea unei alunecari spre autoritarism si populism, in care carisma unui presedinte sa bata la puncte partidele si Parlamentul. O societate cu traditiile istorice ale Romaniei, in care trecutul vinovat a fost de cele mai multe ori rezultatul impunerii vointei dictatoriale a unui singur personaj si a aparatului sau de putere, nu-si poate oferi insa doar sansa conducatorului iubit. Parlamentul si partidele, oricat de respingatoare in infatisarea lor, la un moment dat, pot fi ameliorate pasnic, prin alegeri.
In schimb, toate personajele providentiale ale Romaniei secolului trecut au sfarsit prin alungare, abdicare sau impuscare.
