14 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăPoliticăDancă: Cerem demisia analfabeţilor funcţionali din Guvern

Dancă: Cerem demisia analfabeţilor funcţionali din Guvern

“Alături de mulţi colegi liberali, am asistat aseară în Piaţa Victoriei din Bucureşti la scene de violenţă cu o brutalitate excesivă din partea forţelor de ordine împotriva manifestanţilor care protestau contra guvernului de marionete al lui Dragnea şi Tăriceanu. Apucăturile miliţieneşti de sorginte sovietică ale unor politicieni care sunt disperaţi să scape de puşcărie riscă să arunce ţara într-un conflict social violent. Îi avertizăm public pe cei care guvernează ţara să înceteze cu acţiunile iresponsabile de folosire abuzivă a forţei împotriva unor manifestanţi paşnici cu scopul deliberat de provocare a unor confruntări sociale. (…) Acum ori niciodată, aceşti politicieni certaţi cu legea trebuie să înţeleagă că votul primit de la români nu le permite să facă orice, să calce în picioare tot ce înseamnă principii şi valori democratice pentru a scăpa de dosarele lor penale. Cerem demisia imediată a celor care au pus aseară forţele de ordine în dispozitivul de atac, împreună cu cea a analfabeţilor funcţionali din Guvernul României care au autorizat aceste acţiuni în forţă”, afirmă Ionel Dancă, într-o declaraţie transmisă joi de Agerpres.

El subliniază că toţi cei care, în mod direct sau indirect, au luat parte la abuzuri sau au săvârşit fapte de violenţă împotriva persoanelor care protestau paşnic în Piaţa Victoriei trebuie să răspundă în faţa legii.

Miercuri seara, peste 6.000 de persoane au protestat în Piaţa Victoriei din Capitală. Spre finalul manifestaţiei, au avut loc incidente între jandarmi şi protestatari, după încercarea acestora din urmă de a ocupa carosabilul în zona Muzeului Antipa şi spre bd. Aviatorilor.

Cele mai citite

Negociatorii Hamas sunt la Cairo pentru un armistițiu. Acolo se află și directorul CIA

Negociatori ai Hamas au mers la Cairo pentru discuții privind încetarea focului în Fâșia Gaza. Directorul CIA a ajuns și el la Cairo, relatează...

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...

Un înalt oficial rus acuză NATO că se pregătește de un conflict cu Rusia

Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, a afirmat sâmbătă că exercițiile militare ale NATO, numite Steadfast Defender, desfășurate pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă