14 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăLifestyleJennifer Lopez îşi îndeamnă fanii să se opună separării familiilor de imigranţi

Jennifer Lopez îşi îndeamnă fanii să se opună separării familiilor de imigranţi

”Când citesc ştirile despre separarea copiilor de familiile acestora, nu pot să nu mă gândesc la propriii copii. Nu pot să-mi imaginez o lume în care mi-ar fi smulşi din braţe şi ar fi duşi într-un loc asemănător unei închisori, departe de casă”, a postat vedeta pe reţeaua de socializare.

”Cred că n-o să uităm niciodată acest moment, faptul că am fost martorii acestor atrocităţi, pentru că asta sunt. În mod sigur, tăcerea nu este o soluţie”, a adăugat cântăreaţa.

”Pentru că sunt de origine latină şi, după cum ştiţi foarte bine, o mândră locuitoare a Bronxului dintr-o familie de portoricani, noi şi ceilalţi oameni de diferite rase, origini, culturi am contribuit la îmbogăţirea acestei ţări. Retorica din ultimul timp referitoare la negarea constantă a contribuţiei noastre trebuie să înceteze. Este vorba despre drepturi elementare ale omului şi decenţă”, a scris vedeta.

Actriţa şi-a îndemnat fanii să-şi contacteze parlamentarul care îi reprezintă şi să-i ceară răspunsuri pentru această situaţie.

”Vreau de asemenea să rămâneţi plini de speranţă, credinţă şi dragoste. Este în puterea voastră”, a încheiat actriţa postarea.

Joi, prima doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, a fost criticată pentru mesajul ”I really don’t care, do u?” (“Mie nu-mi pasă, vouă?”) inscripţionat pe jacheta cu care s-a îmbrăcat în timpul vizitei la un centru pentru copiii imigranţi despărţiţi de părinţi.

Preşedintele Trump a spus că mesajul se adresa de fapt companiilor media.

În faţa valului de critici, preşedintele Trump a semnat miercuri un ordin executiv pentru a pune capăt separării de părinţi a copiilor imigranţilor ilegali.

Cele mai citite

Un bărbat s-a aruncat în fața trenului în Sâmbăta Mare

Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat, astăzi, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie...

Aeronava cu Lumina Sfântă de la Ierusalim a aterizat la București la ora 18.23

Aeronava care aduce Lumina Sfântă de la Ierusalim a aterizat, în această seară, în România. Avionul a aterizat la ora 18.23, potrivit antena3.ro. Delegația care...

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...
Ultima oră
Pe aceeași temă