Cu fiecare zi ce trece, societatea arunca poveri din ce in ce mai grele pe umerii pensionarilor: bani putini, cheltuieli mari, cozi obositoare la medicul de familie, pentru medicamente compensate sau bilete ieftine de odihna. Pensionarii au fost si vor ramane o categorie sociala aparte, cu o psihologie dominata de incertitudini. O categorie sociala care, o data scoasa pe banda rulanta din viata activa, nu a mai primit apoi niciodata raspunsurile asteptate. In aceste conditii, promisiunea de majorare a pensiilor cu 40% de la 1 ianuarie 2008 ar putea insemna cel mai important ajutor pe care l-au avut din partea statului. Miza este foarte mare, dar, din pacate, sustenabilitatea viitoare a sistemului public nu a fost inca demonstrata de guvernanti.
Este adevarat, ministrul Varujan Vosganian a anuntat, in urma cu zece zile, ca a realizat o proiectie financiara care arata ca bugetul poate acoperi suma necesara majorarii pensiilor pentru anul viitor, adica peste doua miliarde de euro. Sursele principale ar fi cresterea economica, estimata in 2008 la peste 10%, avansul salariilor, imbunatatirea incasarilor si numarul mare de salariati. Adunand astfel cateva sute de milioane de euro dintr-o parte, alte sute de milioane din alta parte, plus "grosul" de 1,2 miliarde euro din majorarea PIB, dl Vosganian a aratat ca a rezolvat contabiliceste problema, Parlamentul a votat legea, iar "pisica" a fost aruncata in curtea de la Cotroceni. Intre timp, aproape la unison, analistii economici au incercat sa le demonstreze guvernantilor ca o asemenea decizie nu poate fi luata decat in detrimentul altor angajamente asumate deja in contul bugetului de anul viitor. In aceasta situatie, presedintele Traian Basescu nu a spus ca nu va promulga legea, dar a cerut, prin intermediul unei scrisori adresate premierului, explicatii detaliate privind controversatele surse de finantare.
Fara doar si poate, economia romaneasca a avut o crestere impresionanta in ultimii ani, iar efectele cele mai vizibile ale acesteia sunt majorarea salariilor, scaderea somajului si temperarea inflatiei. Cu toate acestea, se pare ca ea si-a atins deja maximul, cu 6,5% crestere in acest an, in conditiile in care investitiile straine au pierdut din amplitudine, iar reformele au incetinit. De aceea pare greu de crezut ca putem atinge in 2008 un avans al PIB-ului de 10%. Lucrurile pot fi la fel de discutabile si in privinta cresterii numarului de salariati, pentru ca economia nu a demonstrat in ultimii ani ca poate sa asigure un spor semnificativ de locuri de munca. Ca atare, iata ca sursele de finantare ale dlui Vosganian pierd din consistenta. Cu toate acestea, Guvernul are la indemana si alte optiuni, desi mult mai "inconfortabile" din punct de vedere politic decat si-ar dori. Una ar fi majorarea unui impozit principal, mai degraba a TVA decat a cotei unice, iar cealalta, utilizarea imprumuturilor. Prima insa arunca in aer preturile si, implicit, inflatia, iar BNR ar putea fi obligata, in consecinta, sa inaspreasca conditiile monetare. A doua, si mai putin fireasca, ar rezolva problemele bugetare in 2008 si poate in 2009, dar ar impovara in exces guvernele viitoare.
Pe de alta parte, mentinerea TVA la 19% si a tuturor angajamentelor din programul de guvernare si din relatia cu UE, inclusiv cea de majorare a pensiilor, duce inevitabil la un deficit bugetar de peste 4%. Cresterea acestuia, coroborata cu cea uriasa a deficitului de cont curent poate avea drept efect nevoia de a majora alte impozite, o masura care se poate transforma intr-o frana economica, cu consecintele ei cele mai nedorite: iesirile de capital si deprecierea leului.
Ca intr-un veritabil cerc vicios, primii care vor avea de suferit vor fi, culmea ironiei, tot pensionarii, cei mai vulnerabili la modificarea impozitelor. De aceea, pentru a avea succes in demersul initiat, Guvernul va trebui sa cantareasca de doua ori mai bine fiecare leu care se cheltuieste in urmatorii ani. Altfel, esecul majorarii pensiilor va amplifica si mai mult sentimentul de debusolare caracteristic majoritatii pensionarilor.
