3.3 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăOp & EdOpiniiCare autocrație?

Care autocrație?

Ca lider al PSD, prin CEx-ul de vineri, și-a reconfirmat poziția. Liderii partidului de guvernământ au votat în unanimitate că merg, împreună, “până la capăt”. ALDE și UDMR rămân aliați loiali și confirmă că vor susține în continuare programul de guvernare.

Cuiul lui Pepelea din gâtul Sistemului este noua modificare a legilor justiției. Prin prevederile acestora, nu se întâmplă altceva decât să se pună în acord directivele CCR cu prevederile europene în domeniu, pentru ca magistrații să aibă legi clare și să poată da sentințe fără a putea fi contestate sau interpretate.

Direcția de Propagandă a Unităților unite cu Berlinul și Moscova aruncă în spațiul public mesajul: “Penalii vor promovarea legilor justiției prin ordonanțe de urgență”. Nimic mai tembel și mai toxic. De la legile lui Macovei până în zilele noastre, nicio majoritate parlamentară nu le-a supus dezbaterilor ample în cele două Camere ale Parlamentului. Pentru legile justiției urmează Senatul și comisia specializată. Alte negocieri pe puncte, pe articole, pe paragrafe. Unde e autocrația? Nu există în lume un regim parlamentar autocratic, doar în brief-urile Unităților de luptă cu țara.

Minciuna aruncată în spațiul public că actuala coaliție PSD-ALDE dorește OUG pe legile siguranței naționale și să numească astfel șefii instituțiilor de forță e o altă intoxicare. În Parlament s-a instituit deja o comisie specială, care să studieze și să analizeze legile de organizare ale serviciilor de informații, nemodificate de mai mult de doi decari de vreme.

De fapt, temerea purtătorilor de condei și a posesorilor de pay-pal-uri operative este că actuala majoritate va traduce legea existentă deja în Germania de scoatere a ofițerilor acoperiți din media. Și vor trebui să se retragă în Unități, pentru că se știe deja: CSAT a decretat existența unui război hibrid asupra României.

Noua Securitate a reactivat întreaga rețea împotriva lui Liviu Dragnea, distribuind predicatele zilei: “OUG-uri și dictatura”, cu narativa strategică, devenită șlagăr al piețelor: “Fără penali”. Interesant este că cei scoși la luptă în spațiul public sunt aceiași care în urmă cu o semidecadă susțineau alegerea lui Traian Băsescu, creatorul statului paralel, cu celebrele protocoale SRI-Parchete, despre care fostul șef al statului susține că nu știa nimic. Pe acești corifei ai stelelor și ai gradelor nu i-a deranjat nici furtul flotei, nici cele șase case ale lui Iohannis, achiziționate prin meditații, nici ajutoarele de stat acordate corporațiilor de către Cioloș.

Împotriva actualului guvern s-au deschis mai multe fronturi de luptă: judiciar, propagandistic, jihadul străzii, mobilizarea influencerilor. La fel ca în urmă cu patru ani, când, în urma unei catastrofe, a fost montat “guvernul meu”, acela condus de consumatorul de sinecuri bruxelleze, Dacian Cioloș, cel ce a promovat tot prin OUG modificările Codului Penal. Alesul nimănui, cu 3 procente în sondaje, dar cu sprijin consistent de la corporații, rămâne în amintirea istoricilor administrației românești ca prim-ministrul cu ZERO absorbții fonduri europene, dar cu peste 700 de milioane de euro ajutor de stat companiilor străine.

Ce încearcă statul paralel? Să dărâme actuala coaliție prin mijloace nedemocratice. Tensiunea impusă în societate e un atribut al laboratoarelor speciale, România fiind supusă unui experiment social de anvergură.

Nu întâmplător, prin piețe colcăie agenți ai BND, serviciul de informații federal al Germaniei, având misiuni speciale de a provoca anarhia (o publicație scria recent și locul în care se reunesc aceștia). În ce stat din lume un serviciu intern de informații nu i-ar sălta pe aceștia în crucea nopții? E semn de colaborare malefică și de trădare de țară. Într-o bună zi, un Traian Borcescu va reapărea și va curăța pletora oengistă de otrepele serviciilor secrete străine.
Nu e prima dată în istoria României când puterile străine activează cozile de topor din țară. Relația lui Merkel cu Putin este de notorietate. Doar Marele Urs este interesat ca noi să nu ne îndeplinim angajamentele din Parteneriatul Strategic cu SUA. Germania îi pune la dispoziție rețeaua. În schimb, primește gaz ieftin prin noul gazoduct.

Războiul hibrid e în plină desfășurare. Sigur că idioții utili sistemului sunt părtași la noua tentativă de enclavizare a țării noastre.

Ce au adus bun maidanele în țările vecine? Euromaidanul din Ucraina a distrus o țară și a făcut-o să piardă Crimeea. Protestele din Piața Taksim au fost organizate atunci când Turcia avea creșteri de peste 8 procente ale economiei. Ca să nu mai vorbim despre Primăvara arabă sau fenomenele Occupy din spațiile burselor newyorkeze. Când am citit într-un “Time”, pe timpul unui zbor cu Delta Airlines spre Washington, că celebra organizație de salvat balene și nu numai, Greenpeace, era finanțată în timpul Războiului Rece de KGB am rămas șocat. De atunci nu mă mai miră nimic.

Nici că liderii străzii sunt agitatori de profesie, așa cum erau înainte revoluționarii de profesie. Dacă îi întrebi despre Revisal, te înjură. Ei sunt voluntari cum peștele prăjit e balenă.

Rețelele sociale sunt invadate de calomniatori în serie și de ucigași ai bunului simț, cu identități false, semn că Unitatea e în vrie. Pregătește desantul. Asaltul final. Cu strada, dacă democratic nu poate. În zadar, influencerii flutură nume cu trădători care ar vota moțiunea de cenzură. Mulți parlamentari au învățat din sentința împotriva lui Dragnea, în procesul secretarelor, că oricând același lucru li se poate întâmpla și lor, dacă rămân singuri pe manșeta parlamentară.

Coaliția de guvernare trebuie să dea în aceste zile o ripostă fermă pe cale parlamentară celor care din buncăre și-au făcut un mod de viață și de control politic. E timpul limpezirii apelor, al reîntoarcerii ofițerilor în Unități și al rechemării lor de pe câmpul tactic. Dar asta nu se poate face fără o modificare a legilor serviciilor de informații pe cale parlamentară, după o amplă și consistentă dezbatere în forurile de specialitate.

Despre care autocrație vorbesc propagandiștii Unității? O autocrație parlamentară nu există decât în capetele purtătorilor de caschete și de antene legate la GPS-ul de comandă.

În curând, să le urăm, pe loc repaus!

Marius Ghilezan
Marius Ghilezan
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

Mircea Geoană se retrage din politică: Cred că trebuie să îţi pui ghetele în cui, într-un anumit moment

Geoană a subliniat că votul exprimat reflectă o "furie" împotriva sistemului actual de partide Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Mircea Geoană, a reacționat duminică seară...

Rezultate fără precedent în istoria prezidențialelor din România

Independentul Călin Georgescu dă peste cap sondajele și campaniile tradiționale, surclasând toate partidele După numărarea a 95% din secțiile de votare, rezultatul este unul pe...

Politico: Uimitor la alegerile din România: un candidat neașteptat de extremă dreapta crește în votul prezidențial

Ultranaționalistul Călin Georgescu vine de nicăieri pentru a conduce în primul tur pe premierul de centru-stânga Marcel Ciolacu și liberala Elena Lasconi Ultranaționalistul român Călin...
Ultima oră
Pe aceeași temă