26.7 C
București
joi, 6 august 2026
AcasăSpecialTarau junior, spalat de pacate

Tarau junior, spalat de pacate

Controversatul Adrian Tarau – fiul ex-prefectului PSD de Bihor, arestat in 2001 si eliberat la interventia premierului de atunci, Adrian Nastase – a stat peste cinci ani in "exil" in SUA. Autoritatile nu l-au dat in urmarire internationala, desi Tarau jr. avea pe rol noua dosare penale cu acuzatii grave, precum spalarea a circa 11.000.000 de dolari sau contrabanda cu petrol. Atunci, s-a formulat acuzatia ca Tarau jr. ar fi fost protejat de guvernarea PSD deoarece familia sa era un important sponsor al partidului.

 

Dosarele lui Tarau s-au plimbat de la un Parchet la altul, zacand periodic si prin fisetele Politiei, pentru a fi inchise, rand pe rand, fara publicitate. Simona Frolu, de la Biroul de presa al Parchetului General, ne-a declarat ca ultima scoatere de sub urmarire penala s-a dat in luna octombrie, anul trecut, la DIICOT Oradea. Intoarcerea in tara a lui Adrian Tararu ne-a fost confirmata chiar de catre mama sa: "Adrian a venit in Romania prima data in urma cu o luna. A mai plecat, iar a venit, iar a plecat". Adrian Tarau ne-a contactat telefonic aseara pentru a ne spune: "Eu nu sunt vinovat de nici o infractiune, dosarele mele s-au deschis si s-au redeschis de mai multe ori. Am fost achitat de toata lumea, iar procurorul Alexandru Lele va raspunde in procesele pe care le am cu el, pentru ca m-a acuzat fara probe, si va pierde".
La randul sau, Alexandru Lele sustine ca "statul nu a avut nici un interes sa desluseasca adevarul din dosarele lui Tarau, pentru ca ar fi trebuit sa dezvaluie implicarea serviciilor secrete, care au protejat afacerile nelegale prin care s-au produs bani negri".

Alexandru Lele a fost cercetat penal, la randul sau, pentru abuzul de a-l fi arestat pe Tarau jr. Anchetator i-a fost, la inceput, tanarul magistrat Cristian Panait, care i-a pus solutia de neincepere a urmaririi penale. Pentru ca a fost amenintat si santajat de catre superiorii sai sa schimbe solutia de nevinovatie pentru Lele, Cristian Panait s-a aruncat de la etaj si a murit. "A preferat sa moara decat sa aresteze un coleg nevinovat. S-a sacrificat pentru un principiu moral", ne-a declarat Eleni Dumitru, matusa lui Panait. Alexandru Lele nu a scapat de ancheta. A fost hartuit de procurorii Paun, Piciorus si Radescu, de la Parchetul General. A fost dat afara din magistratura.
Dosarul sau penal pentru abuzul de a-l fi arestat pe Tarau zace si acum in sertare, fara solutie. Din cauza tergiversarilor, Lele nu se poate reabilita.

Cele mai citite

Japonia protestează față de exercițiile militare ruse desfășurate în jurul Insulelor Kurile disputate

Japonia a transmis un protest diplomatic Rusiei după anunțul privind desfășurarea unor exerciții militare în apropierea Insulelor Kurile de Sud, teritorii revendicate de Tokyo,...

Barcelona forțează lovitura! Deco încearcă imposibilul pentru Julian Alvarez

Barcelona nu renunță la transferul lui Julian Alvarez și pregătește o nouă rundă de negocieri pentru atacantul lui Atletico Madrid.Barcelona continuă să îl considere...

Declarațiile de avere și de interese ale Mirabelei Grădinaru, publicate pe site-ul Administrației Prezidențiale

Partenera președintelui Nicușor Dan, Mirabela Grădinaru, și-a publicat declarațiile de avere și de interese, la inițiativa anunțată de șeful statului, în contextul dezbaterii din...
Ultima oră
Pe aceeași temă