Fabrica ieseana de mase plastice va scapa de datoriile istorice la bugetul consolidat al statului sau cel putin asa anunta conducerea societatii. Potrivit directorului general al Moldoplast, Dan Rascutoi, dupa 15 iulie societatea ieseana va avea "cazierul" fiscal curat. "La sfarsitul anului trecut am solicitat Directiei Generale a Finantelor Publice Judetene (DGFPJ – n.r.) Iasi un control pentru a stabili cu exactitate care este cuantumul datoriilor pe care le avem la bugetul consolidat al statului. Chiar inainte de finalizarea acestui control, in decembrie 2006 am achitat debitul de baza, care se cifra la 65 de miliarde de lei vechi. In urma cu putin timp, inspectorii Fiscului au finalizat controlul, asa ca pana pe 15 iulie vom achita debitul restant pe care-l mai avem la bugetul consolidat al statului", a declarat Dan Rascutoi. Potrivit acestuia, datoriile Moldoplast se cifreaza la aproximativ 70 de miliarde de lei vechi. Chiar daca patronul societatii va achita datoriile la buget, inca nu se poate spune ca fabrica isi va reveni din punct de vedere financiar.