4.3 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăȘtirile zileiISU: Intervenţii în Buzău, Ialomiţa şi Vrancea, după ce au fost inundate...

ISU: Intervenţii în Buzău, Ialomiţa şi Vrancea, după ce au fost inundate străzi şi imobile

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Buzău, pompierii intervin miercuri dimineaţă în mai multe zone ale oraşului unde au fost semnalate inundaţii. Astfel, echipaje ISU intervin la Grădiniţa „Boboceii” din Micro 3, care are cursuri şi pe timpul verii, pe strada Viilor, unde apa a intrat în gospodării, dar şi pe alte străzi unde au fost inundate garajele oamenilor.

De asemenea, canalizările nu fac faţă, iar străzile sunt pline cu apă.

Un autoturism aparţinând unei şcoli de şoferi a rămas blocat într-o gură de canal al cărei capac a fost aruncat de presiunea apei, generată de cantitatea mare de precipitaţii. În zonă au intervenit muncitorii de la Compania de Apă, care au semnalizat zona astfel încât şoferii să observe la timp problema.

În Vrancea, pompierii din Focşani intervin cu o motopomă după ce subsolul Inspectoratului Şcolar Judeţean Vrancea s-a inundat, apa măsurând zece centimetri.

De asemenea, la kilometrul 162 pe DN 2, pe sensul de mers Focşani-Buzău, în urma precipitaţiilor abundente s-au scurs aluviuni de pe un drum agricol din cauza unui şanţ înfundat, iar prima bandă a şoselei este impracticabilă. Totodată, 1.661 de consumatori au rămas fără energie electrică în localitatea Gologanu.

În Ialomiţa, judeţ aflat sub cod galben de ploi abundente, a fost inundat subsolul Centrului Cultural UNESCO din Slobozia, fiind nevoie de intervenţia pompierilor pentru a scoate apa cu ajutorul unei autospeciale.

Cele mai citite

SUA: Băncile mari dau în judecată Rezerva Federală pentru teste de rezistență controversate

Marți, băncile importante și grupurile de afaceri au intentat un proces împotriva Rezervei Federale (Fed), acuzând că testele anuale de rezistență aplicate marilor instituții...

Băut, fără permis, cu mașina furată și prins cu 167 km/h în Brașov

Un bărbat de 33 de ani, din localitatea Urlaţi, judeţul Prahova, a fost reţinut şi arestat preventiv după ce a fost prins conducând cu...

Parlamentul din Peru anchetează înființarea unei rețele de prostituție chiar de unul din foștii săi responsabili

Parlamentul peruan îl va convoca joi pe unul dintre foştii săi responsabili, suspectat că ar fi înfiinţat o reţea de prostituţie în interiorul adunării...
Ultima oră
Pe aceeași temă