15.5 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăOp & EdOpiniiLuptă mai mare ca oricând pe căminele studențești

Luptă mai mare ca oricând pe căminele studențești

Imaginile difuzate de posturile de televiziune, cu mulțimile de studenți de la intrările căminelor din campusurile universitare au devenit clasice.

Anul acesta însă, pandemia COVID-19 și-a pus amprenta și pe procesul de cazare a studenților în cămine.

Unele instituții de învățământ superior și-au redus semnificativ numărul de studenți cazați în cămine, cum este cazul Universității “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, altele mai puțin sau aproape de loc, cum este cazul multor universități din Capitală.

Trebuie remarcată și o scădere a cererilor de cazare în cămine, evident, din cauza temerilor studenților și părinților “bobocilor”, dar și a cursurilor ce se vor desfășura, în cazul celor mai multe facultăți, preponderent online.

Vor exista însă și persoane care vor profita de aceste aspecte.

Numeroase cămine studențești private, unele răsărite peste noapte, transformate din clădiri ce au avut cu totul alte destinații, îi așteaptă pe studenți, în acest an, cu tarife majorate semnificativ.

An de an, scumpirea chiriilor în Capitală și alte mari centre universitare din țară era ușor de anticipat, odată cu apropierea perioadei de începere a cursurilor universitare.

În acest an, foametea din imobiliare este și mai mare, după perioada de secetă din timpul stării de urgență.

Inevitabil, această foamete a celor cu afaceri imobiliare se transformă în lăcomie.

Avem un număr record de studenți în acest an, foarte mulți atrași de învățământul online.

Rămâne de văzut câți dintre aceștia vor reuși să continue, în cazul în care universitățile vor opta să revină la învățământul clasic, față în față, care, experiența finalului de an universitar precedent ne-a demonstrat, este mult mai eficient decât cel online, cel puțin în România.

Totuși, sunt șanse foarte mici ca instituțiile de învățământ superior să forțeze revenirea la învățământul clasic, aceasta și din rațiuni economice, într-o perioadă cu cheltuieli semnificativ mai mari, riscând să mai piardă și din taxele de studiu.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

SUA îndeamnă Turcia și Israelul să-și rezolve diferendele

Statele Unite(SUA) au îndemnat luni Turcia şi Israelul să rezolve diferendele dintre ele, după ce Ankara a anunţat că suspendă relaţiile comerciale în încercarea...

SUA nu are reprezentant la învestitura lui Putin de la Moscova

Statele Unite(SUA) au anunţat luni că nu vor participa la ceremonia de învestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care va începe oficial, marţi, al...

SUA îndeamnă Turcia și Israelul să-și rezolve diferendele

Statele Unite(SUA) au îndemnat luni Turcia şi Israelul să rezolve diferendele dintre ele, după ce Ankara a anunţat că suspendă relaţiile comerciale în încercarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă