Intrebat despre singurul lucru pe care l-ar salva din casa cuprinsa de flacari, poetul francez Jean Cocteau a raspuns: focul. Se pare ca avem aici metafora unui pericol major care ne pandeste in lunile ce vin. Din tara aruncata pe jarul unei crize politice prelungite, sunt destui cei care ar dori sa pastreze, si dupa 19 mai, rugul aprins al pasiunilor reciproc distructive. Intr-o emisiune de televiziune recenta, presedintele Basescu sustinea ca o victorie coplesitoare la referendum l-ar pune in situatia unui invingator la puncte impotriva sistemului politic, alaturi de popor.
Despre sampanie se spunea, inainte de 1989, ca este bautura consumata de clasa muncitoare prin reprezentantii ei. Dar, asa cum nici macar in comunism nu poti sa bei sampanie prin reprezentanti, nici chiar in democratie nu poti castiga, fie si prin vot universal, o victorie impotriva altor organisme legale ale statului. Indreptatit sa creada si mai mult in dreptatea cauzei sale, un presedinte reales cu un vot strivitor trebuie sa tina cont cu atat mai mult de regula independentei si a echilibrului puterilor in stat. Nu doar pentru ca, pana la proba contrara, toate aceste puteri sunt rezultatul valabil, direct sau indirect, al vointei populare. Superioritatea democratiei fata de dictatura consta si in distribuirea balansata a puterii prin supravegherea reciproca in limitele rolurilor constitutionale, inclusiv prin constrangeri autoimpuse. Victoria presedintelui, asadar, nu poate fi impotriva sistemului politic democratic, chiar daca o parte a lui a declansat criza prin suspendarea sa contestabila, ci in interiorul acestuia. Un presedinte Traian Basescu invingator va fi bine sfatuit sa ceara, asadar, dupa 19 mai, intr-un climat public mai favorabil schimbarilor propuse de domnia sa, un alt model constitutional prin reconciliere, si nu prin asezarea bocancului pe gatul invinsului.
Reconcilierea propusa de Traian Basescu trebuie sa fie insa intampinata de adversarii sai politici din partide, parlament si guvern cu aceeasi dorinta de a reconstrui substanta statului, cu presedintele reales, si nu impotriva lui. Datoria acestor oameni nu este sa se casapeasca sine die, ci sa-i convinga pe cetatenii alegatori ca tot ceea ce fac serveste interesele generale.
Dupa incheierea conflictului politic de acum, riscam sa ramanem si cu alte reflexe periculoase. Pretutindeni, campaniile electorale diminueaza si chiar anuleaza rationalitatea dezbaterii, in favoarea luptei la baioneta. Dupa luni de confruntare nemiloasa, nu va fi usor sa trecem din arena gladiatorilor in salonul conversatiilor calme. Ideea trotkista a revolutiei permanente sau a organizarii unor alegeri anticipate, fara intrerupere, pana la obtinerea unei majoritati convenabile scurteaza fitilul bombei cu intarziere, care este orice amanare a solutiilor pentru cel mai mare numar de cetateni posibil.
Un reflex daunator ar putea fi si polarizarea intre majoritatea populatiei sarace, din cea mai saraca tara UE, si patura subtire a oamenilor bogati. Nu toti oamenii bogati sunt ticalosi, hoti, corupti sau oligarhi. Doar justitia, fara stimularea ei prin spaga, dar nici prin justitiarismul garantilor ei constitutionali, trebuie sa separe graul de neghina. Sa ne gandim doar la diferentele mai subtile, oricat de criticate au fost ele la un moment dat, operate in Germania sau Italia. Aici guverne de stanga si de dreapta au propus in urma cu cativa ani o amnistie fiscala asimetrica. In loc sa penalizeze sever evaziunea fiscala, s-a optat pentru impozitarea rezonabila a veniturilor declarate, fie si tardiv. S-au incasat astfel cateva miliarde de euro la buget, vinovatii de evaziune au scapat de frica, inchisoare si amenzi, iar climatul psihologic al capitalismului s-a imbunatatit. Detinatorii averilor ilicite, obtinute prin coruptie sau jaf, n-au fost insa de iertati de justitie.
Un alt efect, foarte periculos, al crizei este transferul fraudulos al temelor sau partenerilor de politica extπerna in discordia politicianista interna. America si Rusia sunt convocate abuziv de actorii nostri carpato-dunareni, in numele unor cauze parohiale, fara nici o relevanta la vest de Nadlac sau la est de Albita. O tara euroatlantica are drepturi si raspunderi precise si predictibile in domeniul politicii externe, care nu se pot mula sau inflama in certurile de cartier. Balciul local se va fi stins demult, in timp ce partenerii externi vor retine, pe langa neputinta politicienilor romani, si usurinta iresponsabila de a gasi vinovati la Moscova sau Washington. Au si ei pe-acolo pacatele lor, ca sa nu le prisoseasca fudulia sadomasochista, dezvaluirile incendiare si indicatiile pretioase de pe malul Dambovitei.
