» Intre 25 si 27 mai, marele dansator Jerome Bel va fi prezent la CND cu doua spectacole – deja clasicul "Jerome Bel", din 1995, si "The Last Performance (a lecture)" din 2004.
» Mihai Mihalcea, directorul CND, ne spune ce transforma "Jerome Bel" intr-un spectacol-manifest al minimalismului, "Dogma 95" a dansului contemporan.
» Dansatorii se misca nud pe scena si folosesc gesturi scoase din viata de zi cu zi, intr-o incercare de recuperare a autenticitatii si naturaletei.
» Spectacolul "Jerome Bel" e din ‘95. Sunteti intr-un proces de recuperare a marilor momente din istoria artei voastre?
— Trebuie sa vedem acele spectacole care au marcat istoria dansului contemporan. Suntem inca in intarziere, prezentam ce se prezenta acum 10 ani pe scenele internationale. Dar trebuie sa o facem cumva, pentru ca sunt spectacole de referinta. Noi tot timpul ne raportam la un perimetru foarte restrans, la lucrurile care se intampla la noi. Or, normal ca, daca stai in contextul asta marginal, nu stii cum te mai pozitionezi.
» De ce ati ales spectacolul care ii poarta numele?
— Pentru ca e reprezentativ pentru ceea ce face. De acest spectacol se leaga o istorie care spune multe despre poetica lui Jerome Bel. La un festival din Irlanda unde spectacolul a fost prezentat, un spectator inocent, care nu avea treaba cu dansul, a dat in judecata festivalul, considerand a fost tras pe sfoara, ca a platit un bilet ca sa vada arta, dar ca ceea ce a vazut nu arata a arta. A pus in discutie exact ce viza Jerome Bel, care in prezentarea spectacolului a spus ca acesta nu e dans, considerand evident ca dansul e miscare continua, fluida, acea agitatie continua. Ma rog, spectatorul nemultumit n-a castigat, instanta s-a pronuntat in favoarea artisticitatii spectacolului. Insa nedumerirea lui a atins insasi esenta spectacolului lui Jerome Bel.
» Gradul zero al dansului, arta dezbracata de conventii si clisee…
— Da. Ii place foarte mult sa lucreze cu nespectaculosul. El da toate straturile la o parte, toata carcasa asta de artificii si constructe, si lasa corpul asa cum e el, nud.
Renunta la toate straturile astea, conceptele, toate artificiile si constructele culturale, si cumva te duce la un punct zero. De altfel, dansatorii joaca dezbracati, sunt patru corpuri nude pe scena. Renunta la corpul profesionalizat, care trebuie sa aiba tinuta nu stiu care, fesele ridicate, muschii nu stiu cum, in fine, la toate acele miscari virtuoase, fluide, care constituie esenta dansului.
» Adica dansatorii lui se misca asa cum se misca un om pe strada?
— Nu chiar… E totusi intr-o anumita conventie a spectacolului. Acel cotidian e totusi prelucrat si e cumva firesc, ca pe strada, insa contextul in care sunt pusi interpretii iti creeaza alta perceptie… deci nu poti sa zici ca vezi ceva ca pe strada.
» Cum e spectacolul din 2004 ?
— Nu l-am vazut. stiu ca Jerome Bel vorbeste in el si ca e singur pe scena. z
REPERE
» Punctul zero al dansului contemporan
Jerome Bel traieste la Berlin si Paris si este unul dintre cei care au schimbat fata dansului contemporan in anii ‘90 cu o estetica minimalista, care refuza metafora, reprezentarea si miscarile estetizate, in favoarea miscarilor simple, scoase din viata de zi cu zi. Pana in ‘91, a lucrat cu diversi coregrafi. In ‘92 a fost asistentul lui Philippe Decoufle pentru spectacolul de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarna de la Albertville. Au urmat o serie de spectacole proprii, care l-au impus ca un deschizator de drumuri. Despre spectacolul botezat cu propriul nume, dansatorul spune: "Cu «Jerome Bel» am incercat sa gasesc un fel de «punct zero al literaturii» in dans", iar criticul Gerard Siegmund detaliaza: "In «Jerome Bel», miscarile pastrate sunt cele functionale, de zi cu zi; performerii nu interpreteaza roluri; corpurile nu sunt, din perspectiva dansului, in sensul clasic al termenului, nici «dragute», nici obligatoriu bine antrenate".
