19.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăȘtirile zileiVaslui: Declaraţii contradictorii în cazul copilului tăiat la gât

Vaslui: Declaraţii contradictorii în cazul copilului tăiat la gât

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vaslui, Silvia Manta, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că a fost declanşată o anchetă, pentru a afla ce s-a întâmplat cu copilul de 8 ani, din Unceşti, care a ajuns la spital cu răni tăiate la gât.

“Poliţia a deschis un dosar penal pentru lovire şi alte violenţe. În cauză se fac cercetări. Copilul ar fi declarat iniţial, la spital, că ar fi fost înjunghiat de un alt copil, cu care se juca, dar pe care nu îl cunoaşte. Ulterior, acesta a spus că a căzut de pe role sau că s-a lovit la o fântână. Deocamdată a fost deschisă o anchetă pentru a stabili ce anume s-a întâmplat de fapt”, a spus Manta.

Conform acesteia, cazul a fost sesizat de o asistentă medicală din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţe Vaslui, unde a fost tratat băieţelul şi unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale.

Potrivit primelor date din anchetă, incidentul a avut loc miercuri seara, dar băieţelul s-ar fi ferit de părinţi când a ajuns acasă, după incident. Joi, părinţii au observat sânge pe hainele sale şi faptul că are o rană la gât, astfel că au apelat de urgenţă numărul 112, copilul fiind transportat la spital.

Băiatul le-a spus poliţiştilor că s-ar fi lovit cu gâtul în mânerul unei fântâni, dar această variantă este contrazisă de medici, care au constatat că rana ar fi fost provocată de un obiect ascuţit, precum o lamă sau un cuţit, principala suspiciune fiind că ar fi avut, de fapt, o altercaţie cu un alt copil.

Şi reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui au deschis o anchetă în acest caz.

Cele mai citite

Forţele israeliene anunţă că dețin controlul asupra punctului de trecere Rafah din Fâşia Gaza

Forţele israeliene au preluat controlul asupra părţii palestiniene a punctului de trecere Rafah, de la graniţa cu Egiptul, în sudul Fâşiei Gaza, informează The...

Echipă mixtă română de tenis de masă, calificată la Olimpiadă

Perechea română alcătuită din Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs s-a calificat pentru proba de dublu mixt din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, a...

Biden îl primește pe Iohannis la Casa Albă. România urmează să cumpere din SUA avioane F-35 de 6,5 miliarde USD

Președintele României, Klaus Iohannis, va fi primit de președintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă, în ziua de 7 mai 2024, într-un moment în...
Ultima oră
Pe aceeași temă