11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăTechCongresmeni americani cer Apple şi Google să răspundă la întrebări legate de...

Congresmeni americani cer Apple şi Google să răspundă la întrebări legate de datele clienţilor

Preşedintele Comisiei pentru Energie şi Comerţ, Greg Walden, împreună cu alţi trei republicani de rang înalt din comisie au scris companiilor pentru a afla politicile acestora privind accesul unor terţi la datele clienţilor lor şi colectarea şi utilizarea datelor audio înregistrate, precum şi informaţiile referitoare la localizarea utilizatorilor prin intermediul telefoanelor iPhone şi Android.

Reprezentanţii Alphabet nu au răspuns imediat solicitărilor pentru comentarii, iar un purtător de cuvânt al Apple a refuzat să comenteze.

Scrisorile menţionează informaţii potrivit cărora smartphone-urile pot, în unele situaţii, să colecteze date audio din conversaţiile utilizatorilor care au loc în apropierea unui smartphone, pentru a capta fraze precum ”OK Google” sau ”Hei Siri”. Potrivit scrisorilor, au existat sugestii că aplicaţii ale unor terţi au acces şi folosesc aceste date fără să informeze utilizatorii.

Congresmenii întreabă în scrisori dacă Google Android şi iPhone-urile fac înregistrări audio fără consimţământul utilizatorilor şi informează că membrii comisiei ”analizează practicile de afaceri care pot avea impact asupra vieţii private a americanilor”.

Scrisoarea adresată Alphabet arată că Google a anunţat în iunie 2017 modificări ale Gmail care urmau să blocheze scanarea conţinutului emailurilor utilizatorilor pentru personalizarea publicităţii, în interesul securităţii şi confidenţialităţii datelor.

Comisia a citat un articol publicat săptămâna trecută de Wall Street Journal potrivit căruia Google încă permite unor terţi să acceseze conţinutul emailurilor utilizatorilor, inclusiv mesajele text, semnăturile prin email şi alte date, pentru personalizarea conţinutului.

Scrisorile cer ambelor companii să răspundă întrebărilor până pe 23 iulie.

În luna aprilie, reprezentanţi ai Facebook, inclusiv directorul general Mark Zuckerberg, au fost audiaţi în Congres în legătură cu practicile companiei în domeniul confidenţialităţii datelor utilizatorilor.

Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă