14.1 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSpecialAutostrazile dezvolta parcurile de retail

Autostrazile dezvolta parcurile de retail

Apropierea de o autostrada atrage in primul rand companiile comerciale care ofera servicii de convenienta conducatorilor auto. In aceasta categorie sunt incluse restaurantele, fast-food-urile, benzinariile, service-urile auto, motelurile sau pensiunile.
"Exista insa dezvoltari comerciale amplasate in vecinatatea autostrazilor care, pe langa faptul ca beneficiaza de traficul intens, devin adevarate puncte de atractie pentru orasele invecinate", ne-a declarat Razvan Sin, consultant in cadrul departamentului retail al DTZ Echinox. Acestei categorii ii apartin dezvoltarile de tipul parcurilor de retail sau centrelor tip outlet. Un parc de retail reuneste in general operatori de dimensiuni mari: cash&carry (Metro, Selgros), hypermarket (Carrefour, Cora, Auchan, Real), magazin de bricolaj (Praktiker, Bricostore, Baumax), magazin de mobila (Mobilia, Mobexpert, Ikea), magazin de electrice si electrocasnice (Media Galaxy, Domo, Flanco), magazine de moda sau sport de dimensiuni medii si mari, food court si uneori elemente de entertainment (cinematograf, bowling). Intr-un centru de tip outlet gasim, de regula, comercianti care isi vand produsele la preturi reduse.
"Avand in vedere faptul ca Romania are in continuare o singura autostrada finalizata 100%, nu putem vorbi decat de spatiile industriale de pe A1, Bucuresti-Pitesti, adica despre Cefin Logistic Park, cu 120.000 mp existenti si 70.000 mp prevazuti a fi livrati in 2007, Bucharest West, cu 70.000 mp ce urmeaza a fi livrati pana la sfarsitul lui 2007, Prologis Park, cu 56.000 mp pentru 2007, A1 Industrial, cu 60.000 mp tot pentru 2007", spune la randul sau Ionut Ciocan, consultant in cadrul departamentului industrial al DTZ Echinox. Acesta considera ca in apropierea autostrazilor se pot construi hale de mari dimensiuni pentru depozitare si logistica sau spatii de productie usoara.
Specialistii de la DTZ Echinox mai spun ca un parc industrial devine rentabil din momentul achizitiei la un pret convenabil al terenului pe care se va dezvolta viitorul parc. Fiecare dezvoltator isi imbunatateste mai departe procentele de profit in functie de chirii, optimizarea cheltuielilor legate de constructia halei. De altfel, orice fel de companie care vede avantajul unei autostrazi, adica rapiditatea accesului catre orice punct al tarii si conectivitatea la fel de buna cu Capitala, este interesata sa aiba un spatiu de depozitare in apropierea unei asemenea cai rutiere.

» Un parc industrial devine rentabil din momentul achizitiei la un pret convenabil al terenului pe care se va dezvolta.

Cele mai citite

Klaus Iohannis vrea un angajament mult mai ferm pentru Flancul Estic al NATO

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că este nevoie de un angajament mult mai ferm pentru Flancul Estic al NATO, pentru apărare, dar şi...

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale...

Reprezentanţii Ministerului Energiei au subliniat că preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15%...

Statele Unite au în România 1800 de militari

Statele Unite au în România circa 1800 de militari, a declarat președintele Biden în fața președintelui Iohannis, mulțumindu-i șefului statului român pentru bunele condiții...
Ultima oră
Pe aceeași temă